Skip to content
Economie

INS: Cifra de afaceri în comerţ a crescut cu 4,8%, în primele opt luni

Inquam Photos / George Călin

Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a crescut în primele opt luni din acest an faţă de perioada similară din 2021, atât ca serie brută cu 4,8%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 5,9%, arată datele publicate, joi, de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Astfel, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, în perioada 1 ianuarie -31 august 2022, a înregistrat o creştere, pe ansamblu, cu 4,8%, datorită creşterii comerţului cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (+8,5%), vânzărilor de produse nealimentare (+5,0%) şi vânzărilor de produse alimentare, băuturi şi tutun (+2,5%).

Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a înregistrat o creştere, pe ansamblu, cu 5,9%, datorită creşterilor consemnate de comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (+8,5%), vânzările de produse nealimentare (+4,6%) şi vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (+4,3%), informează agerpres.ro.

Conform INS, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, în luna august 2022, comparativ cu luna precedentă, a crescut pe ansamblu cu 2,7%, pe fondul majorărilor înregistrate la vânzările de produse nealimentare (+3,8%), vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (+2,3%) şi la comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (+1,2%).

Volumul cifrei de afaceri din comerţ, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a crescut pe ansamblu, în luna august 2022, comparativ cu luna precedentă, cu 0,6%, datorită creşterilor înregistrate la vânzările de produse nealimentare (+1,1%), vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (+0,6%) şi la comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (+0,2%).

De asemenea, datele INS arată că volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, în luna august 2022, comparativ cu luna august 2021, a înregistrat o creştere, pe ansamblu, cu 4,5%, datorită creşterilor înregistrate la comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (+7,7%), vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (+4,0%) şi la vânzările de produse nealimentare (+3,2%).

Pe serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna august 2022, comparativ cu luna august 2021, afacerile din comerţ au înregistrat o creştere, pe ansamblu, cu 3,7%, datorită creşterilor înregistrate la comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (+8,4%), vânzările de produse nealimentare (+2,8%) şi la vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (+2,2%).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *