Skip to content
Economie

INS: Consumul de energie electrică a scăzut cu 6,5%

facebook

Consumul final de energie electrică în primele şapte luni a scăzut cu 6,5%, la 30.321 milioane kWh, faţă de perioada corespunzătoare a anului 2019, iar exportul de energie electrică a fost de 2.894,8 milioane kWh, în creştere cu 520,7 milioane kWh (21,9%), a anunţat vineri Institutul Naţional de Statistică (INS).

În perioada 1 ianuarie – 31 iulie 2020, resursele de energie primară au scăzut cu 13%, iar cele de energie electrică au scăzut cu 4,5%, faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. Principalele resurse de energie primară în perioada 1 ianuarie – 31 iulie 2020 au totalizat 17,7 milioane tone echivalent petrol (tep), în scădere cu 2,647 milioane tep faţă de perioada 1 ianuarie – 31 iulie 2019. Producţia internă a însumat 10,322 milioane tep, în scădere cu 1,471 milioane tep faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, iar importul a fost de 7,383 milioane tep„, arată datele INS.

În această perioadă, resursele de energie electrică au fost de 36.416,1 milioane kWh, în scădere cu 1.706,9 milioane kWh, faţă de perioada corespunzătoare a anului 2019, scrie news.ro.

Producţia din termocentrale a fost de 11.157,9 milioane kWh, în scădere cu 2.336,5 milioane kWh (-17,3%). Producţia din hidrocentrale a fost de 9.153,6 milioane kWh, în scădere cu 1.929,5 milioane kWh (-17,4%), iar cea din centralele nuclearo-electrice a fost de 6.473,5 milioane kWh, în creştere cu 112,4 milioane kWh (+1,8%).

Producţia din centralele electrice eoliene în perioada 1 ianuarie – 31 iulie 2020 a fost de 4.260,8 milioane kWh, în creştere cu 290,4 milioane kWh faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, iar energia solară produsă în instalaţii fotovoltaice în această perioadă a fost de 1.090,1 milioane kWh, în creştere cu 7,7 milioane kWh faţă de perioada corespunzătoare a anului 2019. Consumul final de energie electrică în această perioadă a fost de 30.321,3 milioane kWh, cu 6,5% mai mic faţă de perioada corespunzătoare a anului 2019.

Iluminatul public a înregistrat o scădere cu 9%, iar consumul populaţiei a crescut cu 3,1%.

Exportul de energie electrică a fost de 2.894,8 milioane kWh în creştere cu 520,7 milioane kWh. Consumul propriu tehnologic în reţele şi staţii a fost de 3.200 milioane kWh,în scădere cu 121 milioane kWh, potrivit INS.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *