Skip to content
Economie

INS: Veniturile totale medii lunare au crescut anul trecut până la 4.709 lei pe gospodărie

Inquam Photos / Octav Ganea

Veniturile totale medii lunare în anul 2019, în termeni nominali, au crescut cu 12,7%, la 4.790 lei pe gospodărie, şi la 1.853 lei pe persoană, în creştere cu 13,6% faţă de anul 2018, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Veniturile totale medii lunare au reprezentat în anul 2019, în termeni nominali, 4.790 lei pe gospodărie şi 1.853 lei pe persoană, în creştere cu 12,7%, respectiv cu 13,6% faţă de anul 2018. Cheltuielile totale ale populaţiei au fost, în anul 2019, în medie, de 4.092 lei lunar pe gospodărie (1.583 lei pe persoană) şi au reprezentat 85,4% din veniturile totale, în scădere cu 0,8 puncte procentuale faţă de anul 2018”, arată datele INS.

Veniturile băneşti au fost, în medie, de 4.453 lei lunar pe gospodărie (1.722 lei pe persoană), în creştere cu 13,6% faţă de anul 2018, iar veniturile în natură de 337 lei lunar pe gospodărie (139 lei pe persoană), în creştere cu 1,8% faţă de anul 2018.

Salariile şi celelalte venituri asociate lor au format cea mai importantă sursă de venituri (68,6% din veniturile totale ale gospodăriilor, în creştere faţă de anul 2018 cu 1,4 puncte procentuale), iar în termeni nominali, valoarea acestora a crescut cu 15% faţă de anul precedent.

La formarea veniturilor totale ale gospodăriilor au contribuit, de asemenea, veniturile din prestaţii sociale (18,4% în anul 2019, respectiv 18,7% în anul 2018), veniturile din activităţi neagricole independente (2% în anul 2019, respectiv 2,2% în anul 2018), veniturile din agricultură (1,8% în anul 2019, respectiv 1,9% în anul 2018), precum şi veniturile în natură (7% în anul 2019, respectiv 7,8% în anul 2018), în principal, contravaloarea consumului de produse agroalimentare din resurse proprii (5,8% în anul 2019, respectiv 6,4% în anul 2018).

Mediul de rezidenţă influenţează diferenţele de nivel şi, mai ales, de structură între veniturile gospodăriilor dintre mediul urban şi mediul rural, scrie news.ro.

În ceea ce priveşte cheltuielile totale, principalele destinaţii ale cheltuielilor efectuate de gospodării sunt consumul de bunuri alimentare, nealimentare, servicii şi transferurile către administraţia publică şi privată şi către bugetele asigurărilor sociale, sub forma impozitelor, contribuţiilor, cotizaţiilor, precumşi acoperirea unor nevoi legate de producţia gospodăriei (hrana animalelor şi păsărilor, plata muncii pentru producţia gospodăriei, produse pentru însămânţat, servicii veterinare etc.).

Cheltuielile pentru investiţii, destinate pentru cumpărarea sau construcţia de locuinţe, cumpărarea de terenuri şi echipament necesar producţiei gospodăriei, cumpărarea de acţiuni etc. deţin o pondere mică în cheltuielile totale ale gospodăriilor populaţiei (doar 0,6% în anul 2019, respectiv 0,5% în anul 2018).

Mediul de rezidenţă determină unele particularităţi în ceea ce priveşte mărimea şi structura cheltuielilor totale de consum conform clasificării standard pe destinaţii a cheltuielilor de consum (COICOP), în anul 2019, produsele alimentare şi băuturile nealcoolice au deţinutdin consumul gospodăriilor, în medie, 32,5%, faṭăde 33,3%, în anul2018.

Veniturile totale cuprind ansamblul încasărilor băneşti provenite din diferite surse de provenienţă pentru care nu există obligaţia de restituire şi veniturile în natură (evaluate în lei).

Cheltuielile totale cuprind ansamblul cheltuielilor băneşti, indiferent de destinaţie şi contravaloarea consumului din resursele proprii ale gospodăriilor.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *