Bucureștiul are o cantitate destul de însemnată de consumatori de cultură, în diversele ei manifestări artistice. Mai tineri sau mai trecuți de vârsta primelor tresăriri culturale, cei care își caută satisfacția într-un oraș preponderent agasant, aglomerat și uneori prea cenușiu, pot găsi o surpriza plăcută la ARCUB, sala din spatele Intercontinentalului.
Trecătorul obișnuit, fără foarte mari pretenții culturale, dar cu un simț al esteticului aflat în limitele normale, poate fi transpus într-o lume paralelă , într-o seară obișnuită de marți, așa cum a fost cea din săptămâna care tocmai trece.
Ca simplu cetățean – vorbă deja celebră – cu o viață normală, un job comun și o proiecție decentă asupra așteptărilor de la o manifestare culturală, ești pur și simplu izbit de întâlnirea cu Marius Manole. Da, știu, probabil ai mai auzit/citit sau conversat despre acest actor tânăr, văzut de foarte mulți ca o speranță pentru scena românească, dar nu îți poți imagina cine este cu adevărat până nu ajungi să îl întâlnești. Să ai întâlnirea aceea clasică, cu tine aflat pe scaunele din sala,în anonimat, și el pe scenă, strălucind în lumina reflectoarelor.
Când întâlnirea s-a consumat, rămâi năucit pentru că încă nu ești pregătit să revii în normalitate din caruselul în care te-a purtat Marius Manole. Îți dai seama că tu ai cumpărat bilete pentru ‘’Însemnările unui nebun”, o piesă de teatru, jucată într-unul dintre cele mai cochete centre culturale din capitală și ai si sfârșit prin a fi purtat într-o lume frământată și abulică a unui personaj care este capabil să înghită realitatea.
În timp ce încercam să ne dezmeticim în foaierul cald și primitor, unul dintre prieteni îmi spune: “Piesa asta este ca un lup. Ești pregătit să te muște în orice clipă. ” Și așa este.
Marius Manole este un artist care înghite scena. El, actorul, se dezintegrează și pe măsură ce piesa înaintează, se conturează personajul, care umple sala până la refuz. Nu mai ai loc de el nici să respiri pentru că nu mai poți să faci asta. Ești acolo, în lumea lui strâmtă și febrilă, care te strivește de scaunul pe care stai, te copleșește cu nebunia trăirilor, iar spre final, cu ultima fărâmă de luciditate te întrebi dacă vorbește despre el, despre tine sau despre foarte mulți pe care îi cunoști.
Și da, este adevărata remarca unuia dintre spectatori: “Însemnările unui nebun” este în egală măsură o piesă pe care trebuie să o vezi, așa cum este o piesă pe care trebuie să o asculți.
Ai putea crede că este un spectacol în care se impune un singur actor. Dar nu. Sunt trei: Marius Manole,Alexander Bălănescu și vioara. Dialogurile, sincronizările și duetul dintre Manole și Bălănescu, sunt completate de sunetul nelipsit al viorii. Te agasează, te irită, îți lipsește, o vrei înapoi, se tânguie, se zbate. Îți dă ritmul unei seri de care sigur nu vei uita, pentru că preț de aproape două ore ai avut mâinile murdare de creta pentru a scrie în “Însemnările unui nebun”.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News
