Skip to content
Politică

Inspecția Judiciară ia la puricat marile dosare de corupție

ziuaconstanta.ro
" "

Dosarele de mare corupție aflate pe rolul instanțelor judecătorești în anul 2018 vor fi controlate de către Inspecția Judiciară.

Controlul va fi realizat la toate curțile de apel și instanțele arondate, la instanțele militare, precum și la Înalta Curte de Casație Și Justiție (ÎCCJ), informează Mediafax.

" "
" "

Verificările Inspecției Judiciare vor viza acele dosare ce au ca obiect infracțiuni de corupție, precum și infracțiuni asimilate acestora pentru care fie inculpații sunt persoane ce ocupă funcții de demnitate publică, fie prejudiciul estimat depășește 50.000 de lei.

„Vor fi avute în vedere dosarele de mare corupţie aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, indiferent de stadiul procesual, inclusiv cele care, deşi nu se mai află efectiv pe rolul instanţelor de judecată, nu au fost încă soluţionate definitiv (dosare în curs de motivare a hotărârilor judecătoreşti, aflate în termenul legal de exercitare a căilor de atac sau care urmează a fi înaintate instanţei de control judiciar sau altei instanţe), precum şi dosarele care sunt susceptibile de exercitarea recursului în casaţie”, conform Inspecției Judiciare.

Raportul de control va fi întocmit în baza referatelor de control intermediare și va fi înaintat Secției pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) pană cel târziu la data de 19 aprilie 2019, mai adaugă sursa citată.

" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *