Inspectorul şef al ISU Brăila, col. Ion Cristian, a declarat, pentru AGERPRES, că sâmbătă, începând cu ora 12,00, au fost sistate căutările întreprinse pe raza judeţului Galaţi, unde ar fi fost semnalată o pătrundere neautorizată în spaţiul naţional aerian.
Căutările au fost efectuate pe o zonă de aproximativ 10 km pătraţi, iar în urma acestora nu a fost identificat niciun obiect zburător căzut în zonă.
„Astă noapte, în jurul orei zero şi 15 minute, în dispeceratele inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă ale judeţelor Brăila şi Galaţi, s-a primit o informaţie de pătrundere în spaţiul naţional aerian, o pătrundere neautorizată. În urma acestei informaţii, atât la nivel naţional, cât şi la nivel zona, s-au luat măsuri de prevenire şi intervenţie, prevenire însemnând că a fost emis mesajul Ro-Alert pentru judeţele Galaţi şi Tulcea, iar ca intervenţie, la faţa locului, au fost mobilizate forţe din structurile Ministerului Afacerilor Interne – poliţie, jandarmerie, poliţie de frontieră şi ISU, atât din judeţul Brăila, cât şi din Galaţi. Au fost aproximativ 100 de cadre ale MAI care au efectuat căutări pedestre pe o zonă destul de mare, aproximativ de vreo 10 km pătraţi, pentru a încerca să identificăm acest obiect. În sprijin, astăzi dimineaţă, a venit şi un elicopter aparţinând structurilor Ministerului Apărării Naţionale, pentru a ne sprijini în acţiunile de căutare. Nu a fost identificat niciun obiect, iar căutările au fost sistate începând cu ora 12,00”, a declarat col. Ion Cristian
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News