Fostul şef din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie Prahova Constantin Ispas, anchetat de DNA Ploieşti şi achitat în dosarul în care a fost inculpat pentru corupţie, alături de fostul deputat Sebastian Ghiţă dar şi de magistraţi şi poliţişti din Prahova, a obţinut în instanţă daune morale de 150.000 de lei pentru că a fost arestat în mod nejustificat.
Constantin Ispas a dat în judecată statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, cerând daune morale pentru că a fost reţinut şi arestat preventiv, fără a fi vinovat.
”Admite apelul declarat de apelantul-reclamant Ispas Constantin împotriva sentinţei civile nr. 2193/2020 a Tribunalului Prahova. Schimbă în parte sentinţa atacată în sensul că admite în parte acţiunea apelantului-reclamant. Obligă intimatul-pârât la plata sumei de 150.000 lei, cu titlu de daune morale, către apelantul-reclamant”, este sentinţa pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti.
Decizia poate fi contestată cu recurs.
Anterior, în cadrul altor procese deschise în instanţă, Constantin Ispas a obţinut plata salariilor care i se cuveneau n perioada în care a fost pus la dispoziţie de către DGA în urma acuzaţiilor penale care l-au vizat.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News