Skip to content
Politică

Instanța, decizie dură pentru fiul mogulului Dan Adamescu: A emis un mandat de arestare preventivă, în lipsă, pe numele lui

Judecătorii  au admis cererea DNA de emitere a unui mandat de arestare în lipsă pe numele lui Bogdan Alexander Adamescu, fiul lui Dan Grigore Adamescu. Decizia poate fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti.

Tribunalul a admis miercuri cererea DNA de arestare preventivă în lipsă a lui Alexander Adamescu, fiul mogulului Dan Grigore Adamescu, pentru 30 de zile de la data încarcerării. Potrivit procedurii, Alexander Adamescu are la dispoziţie 48 de ore pentru a contesta decizia instanţei, la Curtea de Apel Bucureşti.

În caz că soluţia Tribunalului Bucureşti va fi menţinută şi după recurs, urmează o procedură de punere în executare a mandatului de arestare naţional, iar dacă se constată că nu poate fi pus în aplicare se solicită emiterea unui mandat european de arestare. Dacă, în schimb, Curtea de apel Bucureşti va respinge decizia de miercuri, Alexander Adamescu rămâne în libertate, dar cazul merge mai departe.

Avocatul omului de afaceri a refuzat să facă orice comentariu, motivând că nu are acordul clientului. Acuzaţiile procurorilor DNA Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut pe 25 martie arestarea în lipsă a lui Bogdan Alexander Adamescu, fiul omului de afaceri Dan Adamescu, pentru două infracţiuni de dare de mită, se anunţă într-un comunicat oficial al DNA.

În ordonanţa procurorilor se arată că „în cursul lunilor iunie şi decembrie 2013, inculpatul Adamescu Bogdan Alexander împreună cu tatăl său a remis, prin intermediari, sumele de 15.000 euro respectiv 23.000 lei magistraţilor Stanciu Ion şi Rovenţa Elena, judecători la Tribunalul Bucureşti – Secţia VII Civilă pentru ca în schimb, aceştia să dispună, în dosare privind procedura insolvenţei, soluţii favorabile unora dintre societăţile la care acţionar era Adamescu Grigore Dan”.

Procurorii mai transmit că până în prezent au fost făcute numeroase demersuri pentru a asigura prezenţa inculpatului în faţa organelor judiciare, „însă acesta a urmărit tergiversarea cercetărilor faţă de el şi în final sustragerea de la urmărirea penală”.

Procurorii DNA au înaintat vineri Tribunalului Bucureşti referatul cu propunere de arestare preventivă în lipsă a lui Bogdan Alexander Adamescu, pe o perioadă de 30 zile. Dosarul în care este cercetat fiului omului de afaceri Dan Adamescu a fost disjuns dintr-o cauză penală în care au fost trimişi în judecată patru judecători din cadrul Tribunalului Bucureşti – Secţia a VII-a civilă, în legătură cu pretinderea şi primirea unor sume de bani şi bunuri în schimbul favorizării unor interese de afaceri, informează adevarul.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *