Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului depune un denunţ privind tratamentele inumane aplicate minorilor 

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICMER) depune marţi, la Parchetul General, un denunţ ce conţine un număr de peste 1500 de file cu probe privind organizarea unui regim caracterizat prin tratamente inumane şi degradante aplicate minorilor internaţi în Căminul Spital nr. 4 Plătăreşti, unde, în intervalul februarie 1978 – iunie 1991, au murit 436 de copii.

”De asemenea, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc va depune marţi, 12 decembrie, un denunţ la Parchetul General, ce conţine un număr de peste 1500 de file cu probe privind organizarea unui regim caracterizat prin tratamente inumane şi degradante aplicate minorilor internaţi în Căminul Spital nr. 4 Plătăreşti, care au dus nemijlocit la decesul a 436 dintre ei, şi la provocarea de suferinţe inimaginabile unui număr cel puţin la fel de mare de minori care au supravieţuit aceluiaşi regim”, transmite instituţia.

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc organizează marţi, începând cu ora 12:00, la sediul său din strada Alecu Russo, nr 13 – 19, şi o conferinţă de presă în care va comunica rezultatele investigaţiei privind decesul a 436 de minori internaţi în Căminul-spital nr. 4 Plătăreşti, judeţul Călăraşi şi date despre perioada de funcţionare a Secţiei de minori a Căminului-spital Plătăreşti, în intervalul februarie  1978 – iunie 1991.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL