Skip to content
Politică

Întâlnire de urgență la Cotroceni: „Președintele României se află în permanentă legătură cu Premierul pentru a evalua criza!”

Întâlnire de urgență la Cotroceni: „Președintele României se află în permanentă legătură cu Premierul pentru a evalua criza!”.

Astfel, o întâlnire de ultimă ora a avut loc, în cursul zilei de vineri, la Cotroceni, între președintele României, Klaus Iohannis și premierul Dacian Ciolos, în cadrul căreia au discutat despre criza din sănătate, precum și despre pregătirea Summitului NATO de la Varșovia, care va avea loc în luna iulie a acestui an, informează B1.ro

Astfel, Iohannis și Cioloș au convenit că se impune adoptarea unui nou set de norme de control și testare a dezinfectanților și a condițiilor de sanitație în spitale și că este nevoie de modificarea legislației achizițiilor publice în domeniul sanitar.

”Președintele României se află în permanentă legătură cu Premierul pentru a evalua criza din sistemul sanitar, deciziile care se iau pentru a rezolva situațiile de urgență, precum și planul de măsuri care trebuie aplicat în vederea gestionării pe termen mediu și lung a problemelor din Sănătate.

Pentru ca incoerența și absența unor proceduri clare să nu mai conducă la situații de genul celei existente în acest moment, cei doi oficiali au convenit că se impune adoptarea unui nou set de norme de control și testare a dezinfectanților și a condițiilor de sanitație în spitale. Totodată, Președintele Klaus Iohannis și Premierul Dacian Cioloș au stabilit că este rapid nevoie de modificarea legislației achizițiilor publice în domeniul sanitar, pentru a asigura un mai bun control al calității produselor achiziționate în spitalele publice din România. Standardizarea achizițiilor va conduce la dotarea unităților sanitare cu materiale conforme care nu pun în pericol viața oamenilor”, se arată în comunicatul citat.

Mai mult, în ceea ce privește Summitul NATO de la Varșovia, cei doi lideri au luat în discuție obiectivele pe care trebuie să le aibîă în vedere România pentru pregătirea acestei reuniuni și demersurile necesare pentru atingerea acestora.

”Discuțiile au loc inclusiv în contextul întrevederilor de substanță avute în ultima perioadă cu înalți oficiali SUA și NATO. Mandatul pe care România îl va susține la Varșovia va fi supus validării în cadrul viitoarei ședințe a Consiliului Suprem de Apărare a Țării”, a transmis Președinția.

La întâlnirea de la palatul Cotroceni au mai participat ministrul Apărării, Mihnea Motoc, ministrul de Externe, Lazăr Comănescu, consilierul prezidențial – Departamentul Securității Naționale, Ion Oprișor, și consilierul prezidențial – Departamentul Politică Externă, Bogdan Aurescu.

1 comentariu la “Întâlnire de urgență la Cotroceni: „Președintele României se află în permanentă legătură cu Premierul pentru a evalua criza!”

  1. Dupa doua-trei saptamani in care Iohannis a dormit pe tema crizei din sanatate, uite asa, dintr-o data, s-a trezit cu urgenta la usa. Dar si acum, se pare ca aceasta criza din sanatate e la fel de urgenta ca si Summitul NATO de la Varsovia care va fi in… iulie ! Ce poti sa mai spui sau sa mai crezi despre omul asta ???

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *