Reprezentanţi ai României, de la Ministerul Tineretului şi Sportului şi Federaţia Română de Fotbal participă luni la o întâlnire la Sofia, unde se discută posibilitatea undei candidaturi comune alături de Bulgaria, Serbia şi Grecia pentru găzduirea Campionatului European din 2028 şi a Campionatului Mondial din 2030.
Ministrul Tineretului şi Sportului, Bogdan Matei, a afirmat în cadrul conferinţei organizate în capitala Bulgariei că patru ţări mici din Balcani formează o echipă puternică.
„Azi am venit alături de preşedintele Federaţiei Române de Fotbal şi de consilierul onorific al premierului Viorica Dăncilă, fostul internaţional Gheorghe Popescu. Azi am mai făcut un pas extrem de important şi sunt foarte bucuros. Ceea ce pot spune din partea Guvernului României este că ne dorim foarte mult să organizăm competiţii de mare amploare. Este un obiectiv pe care ni-l asumăm şi pe care cu siguranţă îl vom duce şi la îndeplinire. România are o experienţă bogată care ne va fi de mare folos. Pentru că România va fi gazda EURO 2020 şi sunt convins că noi toate cele patru ţări vom profita pentru a duce la îndeplinire ce ne-am propus. Vă asigur de toată cooperarea ţării mele şi îmi exprim speranţa că vom reuşi să formăm o echipă puternică şi capabilă să arate lumii că patru ţări mici din Balcani pot fi la acelaşi nivel cu alte forţe ale sportului mondial şi la capitolul organizare, nu numai ca performanţă”, a spus Matei.
Consilierul premierului Viorica Dăncilă, Gică Popescu a fost un pic mai rezervat în declaraţii, afirmând că în primul rând reprezentanţii celor lăpatru ţări trebuie să cunoască cu exactitate cerinţele FIFA ŞI UEFA: „Înainte de a discuta despre construcţia sau modernizarea stadioanelor, prima dată trebuie să ştim de câte stadioane avem nevoie. De asemenea, de ce altceva avem nevoie în afară de stadioane, pentru că din experienţa pe care o avem la organizarea Campionatului European din 2020 ştim că o competiţie de asemenea anvergură nu înseamnă numai stadioane. Cine îşi asumă aceste lucruri? Eu cred că prima dată trebuie să ştim ce înseamnă Cupa Mondială din 2030 şi apoi să vedem de ce infrastructură are nevoie fiecare”.
La întâlnirea de la Sofia, din partea României a participat şi preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, iar din partea celorlalte state au participat miniştrii sportului şi şefii federaţiilor.