Skip to content
Politică

Întâlnire între Bogdan Aurescu şi preşedintele Lockheed Martin Corporation, compania de produse şi servicii militare cu cele mai mari vânzări la nivel mondial

news.ro

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, s-a întâlnit, marţi, cu Marillyn A. Hewson, preşedintele şi directorul executiv al companiei americane de produse şi servicii militare Lockheed Martin Corporation, aflată în vizită la Bucureşti. La întâlnire a participat şi ambasadorul Statelor Unite la Bucureşti, Adrian Zuckerman. Parteneriatul strategic şi dezvoltarea de proiecte comune, cu accent pe noile tehnologii, s-au aflat pe agenda discuţiilor.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de Ministerul Afacerilor Externe (MAE), ministrul Bogdan Aurescu a subliniat că România şi Statele Unite au un Parteneriat Strategic foarte puternic, cu un important potenţial de dezvoltare, şi a remarcat rolul cooperării cu parteneri americani, cum este compania Lockheed Martin, în ceea ce priveşte întărirea Parteneriatului Strategic pe dimensiunile de apărare, economie şi cercetare.

De asemenea, a subliniat importanţa pe care România o acordă asigurării securităţii naţionale şi regionale, cât şi respectării angajamentelor asumate în cadrul Alianţei Nord-Atlantice. În acest context, ministrul de externe a precizat că ţara noastră îşi menţine angajamentul de alocare a 2% din PIB pentru bugetul apărării şi va continua eforturile de consolidare a capacităţilor naţionale de apărare.

”Şeful diplomaţiei române a menţionat principalele obiective ale României în materie de apărare, pentru care dimensiunea cooperării cu SUA este deosebit de importantă, atât sub aspectul dotării cu echipamente adecvate contextului de securitate specific din regiunea Mării Negre, cât şi sub cel al asigurării unei prezenţe militare substanţiale a partenerului american în România. Cei doi interlocutori au trecut în revistă tradiţia şi diversitatea cooperării dintre România şi Lockheed Martin, dar şi oportunităţile de consolidare a colaborării, atât în domeniul industriei de apărare, prin proiecte vizând mentenanţa şi modernizarea unor echipamente din domeniul aviatic, cât şi în domeniul cercetării”, a transmis MAE.

Potrivit sursei citate, ministrul român a subliniat interesul pentru dezvoltarea de proiecte de cercetare în România, prin implicarea cercetătorilor români, cu accent pe noile tehnologii. De asemenea, a evocat posibilitatea unor proiecte în cadrul dimensiunii culturale a Parteneriatului Strategic care ar putea fi sprijinite de Lockheed Martin în România.

”La rândul său, Marillyn Hewson s-a arătat interesată de continuarea implicării Lockheed Martin Corporation în ţara noastră şi, subliniind existenţa în România a unei forţe de muncă talentate şi bine pregătite şi a unei baze industriale solide, a susţinut obiectivul de a dezvolta proiecte comune în domeniile industriei de apărare şi cercetării, cu accent pe noile tehnologii, precum inteligenţa artificială”, a mai transmis MAE.

Lockheed Martin este cea mai mare companie de produse şi servicii militare la nivel mondial în ce priveşte veniturile. În anul 2019, vânzările s-au ridicat la 53,8 md USD, compania situându-se pe poziţia a 59-a în topul Fortune 500.

Lockheed Martin este prezentă în 75 de ţări din întreaga lume, inclusiv în România (din 1997) şi are aproximativ 105.000 de angajaţi.

Marillyn A. Hewson a avut, marţi, şi o întâlnire cu preşedintele Klaus Iohannis, potrivit News.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *