Skip to content
Politică

Întâlnire la nivel înalt privind retragerea SUA din Tratatul INF

illustrate.net

La două zile după anunțul SUA privind retragerea dintr-un tratat important privind armele nucleare, consilierul pentru securitate al Casei Albe, John Bolton, se întâlnește luni la Moscova cu șeful diplomației ruse Serghei Lavrov, care așteaptă explicațiile sale, potrivit France Presse.

Această vizită planificată cu mult timp înainte – despre care a fost comunicat înainte ca președintele american Donald Trump să-și anunțe decizia de a retrage SUA din Tratatul privind Forțele Nucleare Intermediare (Intermediate Nuclear Forces Treaty), încheiat cu Rusia în timpul Războiului Rece – era deja importantă, fiind prima vizită a unui înalt responsabil american la Moscova după luni de zile. Dar anunțul lui Donald Trump, de sâmbătă, îi conferă o importanță și mai mare, în contextul în care relațiile dintre cele două țări sunt deja la cel mai scăzut nivel, arată Agerpres.

John Bolton, considerat un ”uliu” al administrației Trump, urmează să aibă o întâlnire cu Serghei Lavrov în cursul serii de luni, oficialii ruși așteptând ca el să explice poziția Washingtonului privind Tratatul INF, potrivit Profit.ro

Cu ocazia acestei vizite, consilierul american urma să fie primit și de către președintele rus Vladimir Putin, dar această întâlnire ”nu va avea loc luni”, a precizat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agențiile de presă ruse. John Bolton este cunoscut pentru pozițiile sale ferme în materie de politică externă, el numărându-se printre cei care au pledat în favoarea ”ieșirii din acordul iranian” semnat în 2015 de către Teheran și marile puteri și destinat să împiedice dotarea acestuia cu arma nucleară.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *