Skip to content
Politică

Întârzieri de până la 3 ore în Gara de Nord din Capitală

Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA a anunțat că din cauza faptului că pe segmentul Chitila – Brazi se testează un nou sistem de dirijare a traficului ETCS/ERTMS nivel 2, trenurile circulă, în cursul zilei de joi, în condiţii speciale, de tip cale liberă. În aceste condiţii, în Gara de Nord din Capitală sunt înregistrate întârzieri ale trenurilor de până la trei ore.

Trenurile de călători aflate în circulaţie joi vor înregistra întârzieri pe segmentul feroviar Bucureşti – Ploieşti, deoarece pe toată perioada testării noului sistem de dirijare a traficului se diminuează capacitatea secţiilor de circulaţie şi se prelungesc timpii de mers„, se arată într-un comunicat al CFR Călători, potrivit romaniatv.net.

Proiectul pilot ETCS/ERTMS nivel 2 are ca principal scop întocmirea unui set de reguli de operare din punct de vedere tehnic şi comercial, conform normelor europene. Acest set de reguli de operare, împreună cu echipamentele speciale montate în cale, vor constitui baza de implementare a acestui nou sistem pe tot Coridorul IV paneuropean. Principalele lui beneficii sunt îmbunătăţirea siguranţei circulaţiei şi creşterea capacităţii de transport”, este menţionat în comunicat.

Pentru informaţii actualizate despre orele de sosire sau de plecare în/din staţia Bucureşti Nord, călătorii sunt rugaţi să acceseze direct link-ul http://www.cfr.ro/webcam.php, iar pentru trenurile înscrise în circulaţie să solicite informaţii la numărul de telefon 021/9521.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *