Întârzieri de peste patru ore la trenurile cu sosiri în Gara de Nord București 

Sursa foto: site Gara de Nord

Sunt întârzieri majore la trenuri, după ce o locomotivă a deraiat pe ruta Roşiori Nord – Bucureşti Basarab, vineri dimineață. Circulația trenurilor între Craiova și București este întreruptă.

Traficul feroviar este întrerupt în județul Teleorman, după ce o locomotivă a unui tren de persoane a deraiat. Garnitura urma să ajungă în Gara de Nord din București.

Călătorii nu au pățit nimic, dar vor fi preluați de alte trenuri pentru a ajunge la destinație. Din cauza acestui accident, alte nouă trenuri de călători au fost oprite în gările de pe traseu și așteaptă eliberarea liniei.

Mai multe trenuri care trebuie să sosească în Gara de Nord din București, vineri dimineață, au întârzieri sute de minute, după cum arată tabela electronică.

Cele mai mari întârzieri sunt înregistrate pe ruta Craiova – București Nord. Acolo, de exemplu, trenul care trebuia să ajungă din Roșiori Nord la ora 6:57 a trecut de 4ore întârziere. 250 de minute este timpul estimat de întârziere, iar acesta este într-o continuă creștere.

O altă întârziere de la Craiova spre București este de 200 de minute, de la Arad 250 de minute.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: