Skip to content
Politică

Interese rusești în spatele televiziunii bulgare ce i-a intervievat pe Țuluș și Băsescu

money.cnn.com

Citiți mai jos despre interesele rusești care s-ar ascunde în spatele televiziunii bulgare care i-a intervievat, la câteva zile distanță, pe procurorul ex-DNA Doru Țuluș și pe fostul președinte Traian Băsescu.

Doru Țuluș a fost prezentat de către postul TV Kanal 3 din Bulgaria drept „procurorul minune” care aruncă în aer lupta anticorupție din România și care dezvăluie cum Laura Codruța Kovesi comandă dosare și arestări fără probe. La rândul lui, Traian Băsescu declarase tot pentru Kanal 3 că DNA este similară fostei Securități și că România s-a întors la practicile regimului comunist, amintește BN24.ro, scriind despre cei care controlează televiziunea menționată.

Astfel, postul Kanal 3 este condus de Apostol Apostolov, absolvent de studii în limba rusă la Facultatea de filologie bulgară și rusă. Același post TV a intrat în 2013 în atenția controversatului politician Delian Peevski, oligarh bulgar care deține în prezent 20 de mărci de presă în Bulgaria și monopolul distribuției pe cablu în țara vecină. Delian Peevski a fost în 2013 numit la conducerea serviciului de informații din Bulgaria, generând uriaște proteste de stradă din cauza conexiunilor lui politice și de afaceri. În urma protestelor, parlamentul bulgar a abrogat hotarârea de numire a lui Peevski la conducerea SANS Bulgaria.

Trebuie menționat că însuși actualul președinte bulgar Ramen Radev este rusofil declarat, interesele rusești având o mare influență (linkul de mai sus către articolul original face trimitere spre un raport al unui ONG pe această temă).

În martie 2017, Laura Codruța Kovesi a fost invitată în Bulgaria să prezinte modelul DNA în fața autorităților din țara vecină, în contextul în care statul sud-dunărean este de mult dat ca exemplu negativ în UE la capitolul corupție. Prezența lui Kovesi la Sofia a fost larg contestată în Bulgaria. De exemplu, Nikolai Barekov, un europarlamentar al PPE (din care face parte și PMP-ul lui Băsescu), foarte apropiat de Monica Macovei, a acuzat-o pe Kovesi că servește interesele mafiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *