PSnews

Recent

INTERPOL s-a resemnat! Va accepta demisia președintelui său, acuzat de corupție în China

Secretarul general al Interpol, Jürgen Stock, a declarat joi că organizaţia nu are altă opţiune decât „să accepte” demisia fostului său preşedinte chinez, acuzat de corupţie de către Beijing după ce a dispărut misterios în timpul unei vizite în China.

„A fost o situaţie dificilă pentru organizaţie”, a recunoscut în faţa presei secretarul general, scrie agerpres.

A doua zi după demisia lui Meng, comunicată prin e-mail organizaţiei cu sediul la Lyon (estul Franţei), Ministerul Securităţii Publice chinez a anunţat că acesta „a acceptat mită şi este suspectat că a încălcat legea”, fără alte precizări, potrivit b1.ro.

Spunând că a fost vorba de evenimente „regretabile”, Sock a explicat că Interpol „a îndemnat insistent China să furnizeze mai multe detalii şi informaţii despre ce s-a întâmplat cu exactitate”, subliniind că organizaţia trebuie să se împace cu această situaţie.

„Trebuie să acceptăm, aşa cum o facem cu oricare altă ţară, că această ţară ia decizii suverane, iar dacă această ţară ne spune: ‘am deschis anchete, ele sunt în desfăşurare, preşedintele demisionează’ (…), atunci trebuie să acceptăm”, a declarat el.

Întrebat despre informaţiile primite de la Beijing, Stock a precizat că el ştie doar că Meng se află în prezent în China şi că faptele de corupţie menţionate nu vizează în niciun fel activităţile sale din cadrul Interpol.

Comentarii

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Inapoi