Skip to content
Neamț Știri locale

Intervenţie a salvamontiştilor din Neamţ pentru recuperarea unor tineri din Iaşi care au intrat pe traseul care urcă de la Cascada Duruitoarea, deşi este închis

Salvamontiştii din Neamţ intervin, miercuri după-amiază, pentru recuperarea unor tineri din Iaşi care au intrat pe traseul care urcă de la Cascada Duruitoarea, deşi este închis, iar apoi s-au abătut de la potecă, aflându-se într-o zonă cu zăpadă de peste un metru şi risc de avalanşă.

„Salvamont Neamţ intervine la această oră, în urma unui apel prin 112, în vederea căutarii şi evacuării din masiv a unor tineri din Iaşi. Aceştia au ignorat panourile montate de Salvamont prin care traseul care urcă de la Cascada Duruitoarea spre zona platoului este închis traficului turistic. Au urcat până aproape de Trecătoarea Ursului de unde s-au abătut de la potecă pe un vâlcel cu săritori şi risc mare de avalanşă. Zăpadă de peste 1 metru, echipamentul neadecvat şi dificultatea traseului şi-a spus cuvântul, au apărut crampele musculare şi hipotermia”, au anunţat reprezentanţii Salvamont România, pe Facebook.

O echipă care intervine de urgenţă va ajunge în zonă peste câteva ore.

„Este o operaţiune cu grad mare de risc, într-o zonă cu potenţial de avalanşă, căderi de gheaţă şi risc mare de cădere în gol. Localizarea (latitudine /longitudine) s-a făcut cu ajutorul STS„, au precizat salvamontiştii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *