Intervenţie pe Dunăre pentru extragerea a şase marinari din buncărul unei nave

pompieri
Sursa foto: ISU Tulcea

Autorităţile din Tulcea au intervenit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pentru extragerea a şase marinari din buncărul unei nave. Aceştia erau inconştienţi, fiind, cel mai probabil, intoxicaţi cu gazele produse de o motopompă.

”În jurul orei 23:00, pompierii tulceni au fost solicitaţi prin apel la numărul unic de urgenţă 112 pentru a interveni pe o navă sub pavilion Comores, acostată pe Braţul Tulcea la mila marină 36, pentru extragerea a 6 marinari care se aflau în stare de inconştienţă într-un buncăr al navei”, a transmis, sâmbătă, ISU Tulcea.

Sursa citată a precizat că la faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje.

”În urma recunoaşteţi făcută de pompierii tulceni în buncărul indicat de echipajul navei şi după ce s-a stabilit că nu există pericol pentru salvatori, victimele au primit îngrijiri medicale de urgenţă la faţa locului după care au fost extrase rând pe rând şi transbordate pe ambarcaţiunile navale care ie-au transportat la cea mai apropiată unitate medicală pentru îngrijiri de specialitate”, a mai precizat sursa citată, potrivit news.ro.

Din cele 6 victime, două au refuzat transportul la spital. O victimă a fost predată echipajului medical inconştientă, iar alte 3 au fost predate echipajelor medicale conştiente.

”La misiunea de salvare şi acordarea primului ajutor echipajului navei au participat un număr de 16 salvatori, cadre medicale de primă intervenţie şi a Poliţiei de Frontieră Tulcea care, în mai puţin de o oră au reuşit să acorde primul ajutor victimelor, să le extragă din mediul în care au fost găsite şi să le transporte la spital”, a mai transmis sursa citată.

ISU Tulcea precizează că victimele sunt de origine siriană (3 persoane), indiană (2 persoane) şi egipteană (o persoană). Victima preluată inconştientă de către ambulanţa navală este de cetăţenie siriană.

”Cauza probabilă de intoxicare a fost identificată ca fiind gazele produse de o motopompă ce se afla în funcţiune în zona în care aceştia îşi desfăşurau activitatea”, au precizat pompierii.

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: