Skip to content
Politică

INTERVIU Cât de aproape este România de intrarea în Schengen? Ce spune eurodeputatul Siegfried Mureșan și despre integrarea R.Moldova în UE

Inquam Photos / Octav Ganea

România merită să fie membră în spațiul Schengen. Țara noastră îndeplinește condițiile tehnice de aderare, acest lucru fiind confirmat de Comisia Europeană de mai mulți ani de zile, susține eurodeputatul Siegfried Mureșan (PPE / PNL), vicepreședintele Grupului PPE din Parlamentului European.

Într-un interviu pentru PS News, Siegfried Mureșan a declarat că, așa cum am extins NATO pentru că Finlanda și Suedia au dorit să adere și pentru că îndeplinesc criteriile, ar trebui să facem același lucru și în ceea ce privește aderarea României, Croației și Bulgariei la spațiul Schengen.

Eurodeputatul a vorbit și despre recentele amenințări făcute de președintele rus, Vladimir Putin, în contextul războiului izbucnit în Ucraina. Siegfried Mureșan este de părere că discursul de săptămâna trecută „arată disperarea lui Vladimir Putin fiindcă Federația Rusă pierde, la propriu, teren în fiecare zi în Ucraina”.

„Noi, România, trebuie să sprijinim Republica Moldova cu tot ce putem”, a mai precizat eurodeputatul Siegfried Mureșan, care a susținut și că integrarea europeană a Republicii Moldova „este în interesul securității noastre, a tuturor, și trebuie să fie principalul obiectiv în relația dintre UE, România, respectiv, Republica Moldova”.

PS News: Președintele formațiunii paneuropene Partidul Popular European, Manfred Weber, a declarat duminică, la Sofia, că Bulgaria și România trebuie să devină în sfârșit state membre ale spaţiului Schengen. Cât de aproape este, de fapt, România de integrarea în Spațiul Schengen? Ce efecte vă așteptați să aibă reacția fermă a președintelui PPE?

Siegfried Mureșan: România merită să fie membră în spațiul Schengen. Țara noastră îndeplinește condițiile tehnice de aderare, acest lucru fiind confirmat de Comisia Europeană de mai mulți ani de zile. Anul acesta, mai mult decât oricând, România a dovedit că este capabilă să securizeze, în cele mai dificile condiții, o frontieră externă a Uniunii Europene. Am gestionat foarte bine situația celor peste 1,2 milioane de refugiați din Ucraina care ne-au trecut granița, i-am ajutat, le-am oferit hrană, adăpost și îngrijire medicală, celor care aveau nevoie.

Partidul Popular European a fost dintotdeauna un susținător al aderării României la spațiul Schengen. Alături de Manfred Weber, alți lideri improtanți ai familiei politice a PPE și-au declarat în ultimii ani susținerea pentru intrarea României în Schengen: actuala președintă a Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, actuala președintă a Parlamentului European, Roberta Metsola, fostul președinte al Consiliului European, Donald Tusk, precum și fostul președinte al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker. În plus, în rezoluția principală a Congresului Partidului Popular European de la Rotterdam de la 1 iunie, specificăm foarte clar că România îndeplinește toate condițiile tehnice pentru aderarea la spațiul Schengen și că noi, ca partid, susținem acest lucru.

Sprijinul celei mai mari familii politice din Europa este un lucru foarte important care poate influența decisiv intrarea României în Schengen. Decizia finală trebuie luată, însă, prin consens, de guvernele statelor membre ale Uniunii Europene.
Tocmai de aceea, este foarte important să lucrăm acum cu toate guvernele statelor membre, să prezentăm toate argumentele pozitive în favoarea aderării României. Așa cum am extins NATO pentru că Finlanda și Suedia au dorit să adere și pentru că îndeplinesc criteriile, ar trebui să facem același lucru și în ceea ce privește aderarea României, Croației și Bulgariei la spațiul Schengen. Uniunea Europeană este mai sigură cu România în interiorul Schengen, decât în afara lui.

PS News: Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a anunțat, miercuri dimineață, mobilizare parțială în Rusia și a amenințat din nou cu armele nucleare. Totodată, el a spus că vor fi asigurate „condițiile pașnice de organizare a referendumurilor” în zonele ocupate. Ce scoate la iveală, de fapt, această ultimă ieșire a președintelui rus? Simte Vladimir Putin că pierde războiul cu Ucraina?

Siegfried Mureșan: Vladimir Putin a spus multe lucruri false în discursul de săptămâna trecută. A fost multă propagandă, în special pentru populația din Rusia. Ca orice dictator, Vladimir Putin a inventat dușmani externi pentru a justifica oamenilor nevoia războiului. În realitate, nimeni nu amenință Federația Rusă și nimeni nu vrea să dezmembreze Rusia. Din contră, Rusia este cea care a invadat neprovocat și nejustificat o țară vecină. Discursul de săptămâna trecută arată disperarea lui Vladimir Putin fiindcă Federația Rusă pierde, la propriu, teren în fiecare zi în Ucraina.

PS News: Sunt analiști care susțin, în acest context, că R. Moldova, aflată în calea tancurilor rusești, trebuie să se îngrijoreze în primul rând și să ia măsuri suplimentare de securitate. Este Republica Moldova acum în pericol, mai mult ca niciodată? Ce rol ar trebui să aibă România într-un astfel de scenariu?

Siegfried Mureșan: Noi, România, trebuie să sprijinim Republica Moldova cu tot ce putem. Încă de la începutul declanșării războiului din Ucraina, România și Uniunea Europeană au luat măsuri suplimentare de sprijin pentru Republica Moldova. Vorbim de sprijin umanitar, asistență macrofinanciară, ajutor în gestionarea crizei refugiaților, dar și în materie de securitate și gestionarea situației la graniță. Spre exemplu, am aprobat la nivel european o asistență macrofinanciară de 150 de milioane de euro pentru a ajuta Republica Moldova să-și acopere o parte din necesarul de finanțare determinat de gestionarea crizei refugiaților, criza energetică, pandemia de COVID-19 și alte consecințe ale războiului declanșat de Rusia în Ucraina.

România a organizat la București o conferință a donatorilor pentru Republica Moldova unde partenerii europeni și internaționali au donat, în total, peste 600 de milioane de euro, bani alocați sub formă de granturi, ajutor umanitar sau credite.

De asemenea, Uniunea Europeană a mai alocat, în luna iunie, o asistență financiară de 40 de milioane de euro, din Instrumentul European pentru Pace, fonduri dedicate consolidării capacităților Forțelor Armate din Republica Moldova.
În ceea ce privește întărirea securității la frontiere, în luna martie a fost semnat acordul de cooperare între Poliția de Frontieră a Republicii Moldova și Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă „Frontex”. Prin acest acord, echipele europene „Frontex” sprijină Poliția de Frontieră a Moldovei în gestionarea situației la graniță.
Pe termen mediu și lung, însă, sprijinul cel mai important pe care îl putem oferi Republicii Moldova este asistența în procesul de integrare europeană. Acest lucru este important inclusiv din punct de vedere al securității și stabilității în interiorul Republicii Moldova.

Cu cât Moldova este mai integrată în Uniunea Europeană, cu atât cetățenii săi se pot bucura de mai multă stabilitate și de creșterea siguranței în interiorul țării. În același timp, cu cât Republica Moldova este mai stabilă și mai sigură, cu atât și Uniunea Europeană este mai sigură. De aceea, integrarea europeană a Republicii Moldova este în interesul securității noastre, a tuturor, și trebuie să fie principalul obiectiv în relația dintre UE, România, respectiv, Republica Moldova.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *