Într-un context geopolitic din ce în ce mai tensionat, securitatea Europei și rolul României pe Flancul Estic al NATO devin subiecte esențiale pentru stabilitatea regională și globală. Vasile Dîncu, fost ministru al Apărării a vorbit într-un interviu exclusiv pentru PS News despre situația actuală, provocările și oportunitățile pe care le are Europa în fața amenințărilor externe, dar și măsurile pe care România ar trebui să le ia pentru a-și consolida poziția de pilon strategic în arhitectura de securitate euro-atlantică.
PS News: Cum vedeți în prezent securitatea Europei în contextul conflictului din Ucraina și a poziției Statelor Unite?
Vasile Dîncu: „Europa nu este chiar in situație disperată, cum scrie prin presă și cum ne sugerează cei speriați. Studiez această situație cu atenție și hai să ne uităm la câteva cifre. Dacă ne uităm la datele oficiale surse recente, inclusiv din raportul „The Military Balance 2025” publicat de Institutul Internațional de Studii Strategice (IISS) vedem că resursele Europei nu sunt de neglijat.
Unificarea resurselor militare europene ar crea o forță considerabilă la nivel global. Cu toate acestea, fragmentarea actuală a acestor resurse între multiple state face coordonarea și eficiența operațională mai dificile. În plus, diferențele în politicile de apărare, prioritățile naționale și nivelurile de finanțare ar reprezenta provocări semnificative în crearea unei armate europene unificate.
Dacă tot se arată sperietoarea Rusia, haideți să comparăm puțin. Țările europene: Dispun de aproximativ 1,97 milioane de militari activi și 1,7 milioane de rezerviști, iar Rusia are aproximativ 1,33 milioane de militari activi. Țările europene dețin 2.073 de avioane de luptă, aproape dublu față de Rusia, cu 1.026 de avioane de luptă. La bugete de apărare cheltuielile de apărare ale țărilor europene totalizează aproximativ 457 miliarde de dolari, aproape jumătate din bugetul de apărare al Statelor Unite, care este de aproximativ 900 miliarde de dolari. Rusia a crescut cheltuielile militare cu peste 40% în 2024, depășind astfel cheltuielile combinate ale Europei atunci când se ajustează la paritatea puterii de cumpărare. .
Sigur, o să puteți obiecta că este vorba de forțe disparate, că nu sunt interoperabile și nu sunt sub comanda unică. Dar sa analizăm puțin. Trecerea tuturor armatelor europene sub o comandă unică ar fi un proces extrem de complex, cu provocări majore din punct de vedere politic, strategic și logistic. În prezent, Uniunea Europeană nu are o armată proprie, iar apărarea Europei este asigurată în principal prin NATO, unde Statele Unite joacă un rol esențial. Totuși, ideea unei forțe armate europene unificate a fost dezbătută în mai multe rânduri. Franta cred că a propus de mai multe ori acest lucru. Există mai multe condiții existente care ar permite unificarea armatelor europene, sigur, nu într-un termen foarte scurt, dar posibil pe termen mediu. În primul rând, există structuri existente de cooperare militară. Uniunea Europeană are deja o Politică de Securitate și Apărare Comună (PSAC), dar aceasta se bazează pe colaborare voluntară între state. Există proiecte comune, precum PESCO (Cooperarea Structurată Permanentă), care vizează dezvoltarea capacităților militare integrate iar Franța a lansat inițiativa European Intervention Initiative (EI2), menită să coordoneze mai bine intervențiile militare europene.
Provocarea principala ar fi crearea unui Stat Major European Unificat. Dar si aici Uniunea Europeană are un Stat Major Militar al UE (EUMS), dar acesta are un rol limitat la planificarea și gestionarea unor misiuni externe, nu la comanda efectivă a trupelor. E adevărat, o armată unificată ar necesita un comandament unic și o doctrină militară comună, ceea ce ar presupune armonizarea strategiilor de apărare ale statelor membre.
Mai sunt si alte provocari: Unificarea bugetelor de apărare si standardizarea echipamentelor militare. În prezent, armatele europene utilizează echipamente diferite, produse de industrii naționale (de exemplu, Germania folosește tancuri Leopard, Franța are Leclerc, iar Regatul Unit folosește Challenger), avem 12 tipuri de tancuri in Europa. .O armată unificată ar trebui să adopte un singur tip de armament și logistică standardizată, ceea ce ar necesita restructurarea industriei europene de apărare sau măcar o anumită coordonare.
Sunt si obstacole importante, fiecare stat european are propriile interese strategice și de securitate. De exemplu, Franța are o doctrină militară diferită față de Germania sau Polonia și ar fi dificil ca toate statele să renunțe la controlul național asupra armatei în favoarea unei autorități centrale europene. Sunt state, precum Austria sau Irlanda, au politici de neutralitate militară și nu ar putea contribui la o armată comună. Tratatul de la Lisabona prevede o clauză de apărare reciprocă, dar aceasta nu implică un angajament militar obligatoriu, așa cum este Articolul 5 din Tratatul NATO, este o prevedere care are nevoie de precizări.
Concluziv, Europa preferă acum cooperarea militară în cadrul NATO și a inițiativelor UE, fără a renunța la suveranitatea națională asupra forțelor armate. Dacă o astfel de armată ar deveni realitate, aceasta ar transforma Europa într-o superputere militară globală, capabilă să își protejeze interesele fără sprijinul Statelor Unite. Totuși, din cauza provocărilor politice, economice și strategice, acest scenariu este improbabil pe termen scurt și mediu, dar ar putea deveni fezabil în următoarele decenii, pe măsură ce integrarea europeană avansează.
Deci condiții există, restul este o chestiune de voință politică. În fața pericolului sau a șantajului, aceste resurse pot deveni active și Europa se poate pregăti mai bine și mai coeziv din punct de vedere militar”.
PS News: România este considerată un pilon strategic pe Flancul Estic al NATO. Ce măsuri credeți că ar trebui să ia țara noastră pentru a-și consolida poziția?
Vasile Dîncu: „România este sau poate fi cu adevărat un pilon strategic pe Flancul Estic. Avem poziția geostrategică potrivită, și hotărârea necesară, chiar o armată care are experiența colaborării în interiorul NATO cu excelente rezultate. Ne trebuie însă o noua strategie și o noua mentalitate. Ar trebui ca societatea să dea armatei mai mult respect, inclusiv rezerviștilor, un nivel de salarizare decent și condiții mai bune.
Este esențială o schimbarea de mentalitate privind participarea societății la apărarea țării. În acest moment gradul de coeziune socială și solidaritatea sau încrederea în instituții sunt la un nivel disfuncțional și acesta afectează cel mai grav capacitatea de apărare a României. Reziliența populației Românei este la un nivel scăzut, trebuie să ne lucrăm la mentalitate de o manieră organizată. Ne trebuie un președinte care să unească și un proiect nou, dar asta este deja o alta chestiune.
Nu trebuie să ne uităm la discuțiile despre disoluția NATO, nu va fi asta. Americanii au dreptate să ceară contribuție serioasă din partea Europei, dar noi trebuie să ne concentrăm spre consolidarea capacității de apărare, indiferente de viitoarele configurații.
Cel mai important sa fim activi, nu cum suntem azi, în cazul Inițiativei Uniunii Europene pentru consolidarea industriei de apărare. Trebuie sa consolidăm legătura cu SUA, în plan bilateral și al parteneriatului strategic. Nu cred că este cazul sa facem noi analize care critica SUA sau dezangajarea strategica fata de Europa, nu este adevărat și noi trebuie sa ne abținem. Numărul militarilor americani staționați în România a crescut semnificativ în ultimii ani, în special după invazia Rusiei în Ucraina în 2022. La începutul anului 2025, se estimează că aproximativ 4.500 de militari americani sunt prezenți în diverse baze din România, iar in. Europa peste SUA are 90.000 de militari
Președintele Duda a reluat ideea înființării unei baze militare permanente a SUA în Polonia, denumită neoficial „Fort Trump”. Deși această propunere a fost discutată inițial în 2018, ea nu s-a materializat până în prezent. Cu toate acestea, Baza de la Kogalniceanu este un proiect realizat, în construcție și trebuie să punem si noi resurse sa se realizeze.
Trebuie să fim activi să căutam soluții și alianțe, nu să așteptăm sa ne invite alții. Să dau un exemplu poate va fi atacat de unii, dar trebuie să ne asumam lucruri, nu vom face nimic cu o diplomație moale. Avem o relație foarte buna cu Turcia, iar Turcia este o resursă pentru apărarea Europei. Putem să fim avocatul Turciei pentru integrarea lor in Europa și în viitoarea armată europeană, sau detașamentul European din NATO, cum vrem să numim asta. Turcia are una dintre cele mai mari forțe armate din NATO și dispune de un industria de apărare avansată, capabilă să producă echipamente moderne. Efectivele militare turcești au militari activi 350.000 de soldați, 380.000 de rezerviști, Turcia deține cea mai mare flotă de tancuri din Europa, 3022, 11.000 de vehicule blindate, 206 avioane de luptă, la drone este lider in Europa. Ne putem integra cu industria de apărare turcă, Turcia este unul dintre cei mai producători de armament din NATO, dezvoltând: Dronele Bayraktar TB2 și Akinci – folosite cu succes în conflictele recente din Ucraina și Siria, tancul Altay – un model modern comparabil cu Leopard 2, Portavionul Anadolu – o platformă pentru operațiuni amfibii și drone, rachete balistice și de croazieră – dezvoltate pe plan local.
Instrumentul european de împrumuturi trebuie luat în serios și de noi. Se vor pune la dispoziție 150 de miliarde de euro sub formă de împrumuturi pentru investiții comune în apărare, vizând capacități paneuropene, precum apărarea aeriană și antirachetă, sisteme de artilerie, rachete și muniții, drone și sisteme antidronă, precum și domenii precum securitatea cibernetică și mobilitatea militară. Aici trebuie să fim activi, să intram în consorții, să mergem sub umbrela Frantei și Germaniei și să intram în joc. Să facem achiziții strategice, să nu ne batem joc de cei care parteneri cu procese de licitație intinse pe ani de zile.
Trebuie sa luptam alături pentru flexibilitate bugetară pentru apărare la Bruxelles. Se propune activarea unei clauze speciale din Pactul de Stabilitate și Creștere, care va permite statelor membre să majoreze cheltuielile militare fără a declanșa procedura de deficit excesiv. Dacă statele membre își vor crește cheltuielile pentru apărare cu 1,5% din PIB, acest lucru ar putea crea o marjă bugetară de aproape 650 de miliarde de euro pe parcursul a patru ani. Îmi pare rău dar noi suntem trecuți în articolele revistelor strategice, cum este RAND Corporation, ca fiind exemplu de free rider, de țări care fentează investițiile în apărare cerute la NATO deși am raportat 2,3% din PIB.
Să mobilizam capitalului privat pentru industria de apărare. Avem exemple bune în România, dar încă avem o inhibiție și un reflex comunist. Și uneori și interese nelegitime când facem achiziții. Planul european include măsuri pentru atragerea de investiții private prin intermediul Băncii Europene de Investiții și prin accelerarea Uniunii Piețelor de Capital, pentru a sprijini industria europeană de apărare. Trebuie să aducem investiții private și să-i ajutăm și pe investitorii privați de la noi să ia bani. Să dăm facilități fiscal reale pentru companiile care investesc în industria de apărare.
Aș vrea să vad că Președintele României sau Ministrul Apărării propune public crearea unui fond european special pentru apărare. Propunerea unui Mecanism European de Finanțare a Apărării (similar cu PNRR) care să permită statelor membre acces la împrumuturi și subvenții destinate modernizării echipamentelor militare este necesar. Finanțarea ar putea proveni din obligațiuni europene similare celor emise în cadrul NextGenerationEU, Implicarea Băncii Europene de Investiții (BEI) pentru susținerea proiectelor de apărare și a industriilor strategice.
Mai avem multe de făcut pentru a deveni un pilon strategic regional al apărării europene.
Accelerarea investițiilor în infrastructura de transport și mobilitate militară, adică sa acceleram proiectele de autostrăzi și căi ferate rapide, esențiale pentru transportul trupelor NATO msi sa modernizam Portul Constanța, ca hub logistic pentru forțele aliate.
Sprijinirea Republicii Moldova și consolidarea Mării Negre ca zonă strategică, trebuie să fie preocupări importante pentru politicienii de la București. Dar cel mai important lucru este dezvoltarea industriei românești de apărare, dar nu cum am făcut pana acum. Relansarea industriei de apărare românești, prin atragerea de investiții și parteneriate cu giganți din domeniul militar (Lockheed Martin, Rheinmetall, MBDA). Putem avea producție internă de muniție, drone și echipamente militare, reducând dependența de importuri si gândi crearea unui hub regional de mentenanță pentru tehnica NATO (ex. F-16, blindate, artilerie modernă) sau pentru viitoarea armata europeana a Flancului de Est.
Creșterea rolului diplomatic al României în securitatea europeană este însă un lucru care influențează toate celelalte componente. Trebuie să dezvoltam un parteneriat mai profund cu Franța și Germania pentru o mai mare influență în politica de securitate a UE.
Este importanta și creșterea capacității militare și interoperabilitatea cu NATO in acest moment. Aici sunt importante nu doar achizițiile de echipamente moderne dar și creșterea efectivelor armatei prin recrutare și modernizarea instruirii forțelor terestre, aeriene și navale.
Pe termen lung trebuie sa avem proiectul: România – Centru regional de securitate. Asta însemna transformarea României într-un centru de excelență UE pentru securitate regională si crearea unei baze aeriene NATO de mari dimensiuni, similară celei de la Ramstein (Germania) dar si dezvoltarea unui program de apărare aeriană și antirachetă avansat, aliniat la sistemele europene și americane. Putem face asta daca realizam o mai activa implicare în proiectele europene de apărare (PESCO, Fondul European de Apărare).
Cred ca avem nevoie să înființam un Consiliu Român pentru Politică Externă și Securitate, care să creioneze strategiile naționale pe termen lung, CSAT nu este folosit acum ca organism de reflecție și proiecție strategică.
Dar nimic nu vom face daca nu ajungem la crearea unui ecosistem industrial de apărare competitiv. Aici obligatoriu trebuie ca in 10 ani România să fie lider regional în tehnologia de apărare. Putem face parteneriate cu giganții din industria militară – Rheinmetall, Lockheed Martin, MBDA, General Dynamics, Baykar (pentru drone), avem posibilități pentru producție locală de muniție inteligentă – România trebuie să devină un furnizor major de muniție NATO pentru flancul estic.
Știu că avem o Strategie pentru Industria de Apărare aprobata anul trecut, este foarte interesantă, dar este doar un fel de proiecție utopică. Strategia arată bine, politicul nu o ia în seamă, ne ocupăm mereu de altceva. Este un document foarte bun, dar la noi strategiile rămân pe hârtie de cele mai multe ori.
In fine, nu mai întind discuția, dar o să mai spun ceva care poate că îi va face pe unii să strâmbe din nas cu detașare: Romania poate fi un model privind experiența unor comandamente internaționale. România găzduiește mai multe comandamente NATO și unități internaționale, fiind un punct strategic important pe flancul estic al Alianței. Aceste comandamente sunt esențiale pentru coordonarea apărării regionale și pentru descurajarea amenințărilor, în special din partea Rusiei. Comandamentul Corpului Multinațional de Sud-Est (MNC-SE) – București Asigură comanda și controlul forțelor NATO din regiunea de sud-est a Europei.
Unitatea NATO de Integrare a Forțelor (NFIU) – București este cea care facilitează deplasarea rapidă a trupelor NATO în România și coordonează exercițiile multinaționale, face parte din inițiativa NATO de Prezență Avansată Adaptată (tFP).
Comandamentul Brigăzii Multinaționale Sud-Est (MN BDE-SE) – Craiova, oferă suport pentru forțele NATO dislocate în România și coordonează unitățile aliate, este operațional din 2017, parte a forțelor NATO de descurajare a Rusiei si include trupe din România, Polonia, Bulgaria, Portugalia, Italia și alte state NATO.
Avem si Grupul de Luptă NATO (NATO Battle Group) – Cincu, cu rol de descurajare și apărare colectivă în fața unei agresiune, operațional din 2022, condus de Franța, cu contribuții din Belgia și Olanda.
Avem si Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu (MK) – Constanța si Baza Deveselu – Sistemul Aegis Ashore (Scutul Antirachetă NATO), cu rol de protecție antirachetă pentru Europa, parte a sistemului de apărare al NATO
Nu cred ca exagerez prea tare daca spun ca aceste nuclee NATO din România oferă un exemplu clar că o forță militară europeană unificată poate funcționa. Experiența României în integrarea forțelor multinaționale este un model viabil pentru viitoarea armată europeană. Dacă UE vrea să creeze o forță militară proprie, ar trebui să se inspire din structurile existente ale NATO în România”.
PS News: Credeți că UE ar trebui să își dezvolte o armată proprie sau este mai eficientă cooperarea strânsă cu NATO?
Vasile Dîncu: „Sunt un partizan al complementarității NATO-UE. Cred ca atlantismul va învinge mercantilismul si Europa va rămâne în același parteneriat strategic cu SUA. Dar trebuie să vedem că lucrurile se schimbă și avem nevoie de un pilon autonom, dacă se poate, în cadrul NATO. Adică să fim interoperabili în NATO, dar să avem propriile noastre capacități de apărare. Nu cred că ne va ataca Rusia pe termen scurt, dar pe termen mediu și lung sigur vom avea provocări de securitate. Vorba lui Tucidide: este periculos sa fii bogat și slab, când ești bogat trebuie să fi și puternic.
Ca să ne păzim societățile și granița Europei avem nevoie si de o armată europeană. În prima fază însă, trebuie să plătim contribuția la NATO, nu în procente din PIB, ci calculat un optim de capabilități pe care să-l asigurăm noi. Avem nevoie de autonomie strategica si in acest domeniu, chiar daca va trebui poate sa mai amânăm unele componente din Green Deal”.
PS News: Cum vedeți viitorul sprijinului european pentru Ucraina? Credeți că statele UE vor menține același nivel de angajament pe termen lung?
Vasile Dîncu: „Europa trebuie să își mențină un soft power care o plasează în vârful civilizației. Apărăm niște valori și credem în valorile democrației și dreptului internațional. Noi nu putem să ne negam pe noi înșine și să spunem ca s-a schimbat administrația și ne schimbam valorile. Lupta ucrainenilor este o luptă dreaptă și trebuie sprijiniți. Daca abdicăm însemnă că lumea își va pierde încrederea în proiect și acesta este cel mai mare pericol pentru Europa.
Pandemia și războiul ne-au arătat un lucru clar: trebuie mai multă integrare, mai multă solidaritate resurse puse împreuna pentru apărare, competitivitate si productivitate. Trebuie sa ducem mai departe procesul de extindere si sa facem Europa mai democratica.
Alte argumente sunt și prevenirea extinderii conflictului, dar si descurajarea agresiunii ruse. Protejarea populației civile este important, sprijinul financiar, logistic și umanitar ajută la salvarea de vieți și la sprijinirea milioanelor de refugiați și persoane afectate. Ar mai fi si precedentul periculos al pasivității, dacă nu susținem Ucraina, se creează un precedent periculos, agresiunea militară poate funcționa ca mijloc legitim de obținere a teritoriilor sau influenței politice.
Să sperăm că sprijinul va fi intr-un viitor cât mai apropiat tot mai ne-militar, ci vom trece la sprijinirea reconstrucției post-conflict”.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News
