Skip to content
Showbiz

INTERVIU Fuego, ”artist al poporului” în R. Moldova: ”Basarabia este locul cu atâtea ecouri pozitive în mine, încât ar fi greu să-l mai egaleze ceva”

Sursa foto: Fuego

Într-un interviu pentru PS News, Paul Surugiu – Fuego, unul dintre cei mai iubiți artiști, afirmă că pandemia de coronavirus i-a schimbat radical viața. „Faptul că nu pot interacționa direct cu publicul meu, nu e chiar ușor. Una este să fii în fața unui ecran și alta la scenă”, spune Fuego.

Totodată, acesta a afirmat că artiștii din România traversează o perioadă extrem de complicată încă de la debutul pandemiei de coronavirus: „Breasla artistică, de opt luni încoace, e la pământ, complet, îngropată la doi metri și cu prohodul făcut. Nimeni nu conștientizează că și noi avem probleme, rate la bănci, greutăți, investiții, taxe sau salarii de plătit. Sper din suflet să ne revenim și să putem bucura cu ceea ce știm să facem”, afirmă artistul.

„Mă doare să văd indiferență și risipire, ură și învrăjbire”

Implicarea, respectul faţă de public şi desigur, talentul sunt doar câteva trăsături care i-au adus aprecierea spectatorilor atât în România, cât şi în Republica Moldova, acolo unde Paul Surugiu deține din 2012 titlul onorant de artist al poporului. „E greu să cuprind în câteva fraze ce-nseamnă frații moldoveni și acele locuri pentru mine. Cred pe undeva că sunt totul. Acolo e acasă și anii aceștia au făcut să fie așa, pentru că am adunat atâtea bucurii și reușite, încât e greu și complicat să nu-mi fie mereu dor și să nu fiu una cu locul care m-a făcut, de foarte multe ori, un om împlinit!”, ne-a declarat Fuego.

PS News: Întreaga lume, implicit România, trece printr-o perioadă extrem de complicată din cauza pandemiei de coronavirus. Cât de mult s-a schimbat viața dvs în această perioadă?

Fuego: Aproape radical. Eu sunt un om activ, în permanentă mișcare, mereu pe drumuri, iar schimbarea aceasta mi-a modificat stilul de viață. Nu e simplu să treci de la un ritm activ, la unul în care să fii nevoit să găsești resurse morale pentru a merge mai departe. N-am trecut prin vreo perioadă care să mă doboare, nu. Eu m-am scuturat rapid și m-am pus la lucru, pentru că am încercat să fac cât mai multe și să vin cu soluții pentru a fi aproape de public, pentru a muncii, cu dăruire, oferind oamenilor un fragment de speranță, de destresare, de ieșire din toată nebunia.

Am făcut clipuri noi, am fost în permanentă legătură cu admiratorii mei, am filmat un întreg sezon la TVR 2, cu emisiunea mea din fiecare duminică, de la ora 15.00 – „Drag de România mea!”, ajunsă la cel de-al cincilea sezon, am făcut un proiect de poezie contemporană, scriu editoriale la revista TAIFASURI, a cărei director onorific sunt, am compus piese noi, am pictat, m-am regăsit pe mine și fac și-o emisiune radio, din mai, de luni până vineri, de la ora 19.00, la NAȚIONAL FM. Dar faptul că nu pot interacționa direct cu publicul meu, nu e chiar ușor. Una este să fii în fața unui ecran și alta la scenă. Cred eu că trebuie să învățăm cu toții să trăim cu această stare, trebuie să încercăm să ne construim bucurii și să mergem mai departe, luptând. Știu că nu e simplu, dar cred eu că viața e un dat de care trebuie profitat pe deplin, până-n ultima clipă!

PS News: Ce credeți că se va întâmpla cu breasla artistică românească în următoarea perioadă?

Fuego: Breasla artistică, de opt luni încoace, e la pământ, complet, îngropată la doi metri și cu prohodul făcut. Mai mult, unii propun să ne și apucăm de altceva, de parcă e atât de simplu să renunți la vocație și dăruire. Eu sper la o reabilitare, sper că oamenii vor înțelege că e nevoie de artă și de muzică și că ea este liantul, salvarea din negura vremilor. Momentan zona este extrem de afectată și mă doare să văd că nimănui nu-i prea pasă de asta, nimeni nu ia nici o măsură concretă și ne afundăm într-un hău fără scăpare. Eu nu mă refer la mine, ci la cei care chiar nu au ce să pună pe masă pentru că nu pot să-și facă meseria, nu au unde.

Iar trecerea în online nu e chiar cea mai simplă metodă și nu o poate înțelege sau aplica oricine, pentru că și asta presupune investiție. Probabil până la anul vom fi în aceeași situație, dar mă doare să văd că toți consideră că noi artiștii, actori, dansatorii, pictorii și toți cei care trăim din artă, nu suntem afectați și că putem face orice, că suntem și-așa destul de fericiți! Nimeni nu conștientizează că și noi avem probleme, rate la bănci, greutăți, investiții, taxe sau salarii de plătit. Sper din suflet să ne revenim și să putem bucura cu ceea ce știm să facem!

PS News: Sărbătorile se apropie cu pași repezi, iar anul acesta se anunță a fi unul extrem de diferit. Ce veți face de aceste sărbători, având în vedere că nu veți mai putea realiza tradiționalul turneu de colinde?

Fuego: Din păcate, sărbătorile mele vor fi mai triste. Nu voi putea realiza tradiționalul turneu de Crăciun, care ajunge în peste 30 de orașe ale României. Nu voi mai putea simți și oferi emoția oamenilor. Nu voi mai avea parte de acea adrenalină, de bucuria de a dărui, de senzația scenei și de împlinirea de după. Cumva, e ca și cum nu voi avea Crăciun! Probabil, anul acesta, dincolo de toate proiectele pe care le am în plan pentru decembrie și pe care le voi lansa pe canalul meu oficial de Youtube – FUEGO-PAUL SURUGIU, voi sta liniștit, mă voi odihni și dacă nu vom fi în carantină, voi încerca să fiu alături de prieteni dragi! Încerc desigur să compensez în decembrie cu mai multe colinde noi pe care le voi lansa și cu emisiuni speciale la TVR 2, duminica, de la ora 15.00. Ba mai mult, în prima zi de Crăciun, tot de la 15.00, la TVR 2, am pregătit pentru public, o emisiune eveniment, un Crăciun regal, la Palat, cu muzică specială și nouă invitați de colecție, parte din cei mai mari și mai iubiți artiști ai României.

PS News: Ce credeți că vor învăța oamenii din lecția dată de pandemia de coronavirus? Vom deveni, oare, mai conștienți de lucrurile pe care le avem și de care nu ne-am bucurat așa cum trebuia?

Fuego: Deși sunt un om optimist și văd mereu partea plină a paharului, mi-e teamă că, în general, oamenii n-au învățat mai nimic din lecția primită. Ba dimpotrivă, au devenit mai răi și mai individualiști, egoiști și plini de ranchiună, aruncând cu venin la orice pas. Mă doare să văd indiferență și risipire, ură și învrăjbire. S-a uitat complet ce e bunul simț, ce mai poate face vorba bună și mai ales cum putem să nu transformăm totul într-o tragedie majoră. Nu știm să ne bucurăm, nu știm să fim simpli și-am uitat cum să ne iubim aproapele, fără să vrem, la orice pas, să-l distrugem de la temelie, de parcă asta ne-ar aduce vreo satisfacție de vreun fel. Oamenii nu vor reuși să găsească pasajul potrivit din lecția oferită de pandemie. Nu-și vor da seama că atitudinea de preț este eleganța, este propria trăire, este puterea de a fi bun, de a avea compasiune, de a vedea lucrurile cu rațiune și de a nu lovi, permanent, cu arma cuvântului, pe cel de lângă tine. În felul acesta am putea fi fericiți!

Cred eu că fericiți putem fi atunci când trecem peste probleme și înțelegem sensul vieții. Știm că suntem într-o goană, într-un sprint continuu din care puțini ies învingători, dar chiar și așa, cursa asta are și stații, are locuri în care trebuie să ne mai tragem uneori  sufletul și să-l înțelegem. Mă gândesc că fericiți putem fi atunci când suntem iubiți, atunci când însemnăm ceva important în viața altcuiva. Iar asta se întâmplă permanent. Avem părinți și ei ne aduc o imensă satisfacție. Oh, și sunt și-o mulțime de lucruri banale, puerile, care ne fac fericiți și care ne aduc împliniri. Nu-i musai să facem introspecții și să analizăm mărețe valori ca să ne dăm seama că putem fi pozitivi la tot pasul, cu tot bagajul de probleme pe care le avem.

PS News: Dețineți din 2012 titlul onorant de artist al poporului în R. Moldova, care vă este la inimă ca o a doua casă. Aveți un mesaj către frații moldoveni care își doresc o țară prosperă, liberă și europeană?

Fuego: Sunt onorat că sunt Artist al Poporului, titlu primit în 2012, de la Președenția Republicii Moldova. Basarabia este locul cu atâtea ecouri pozitive în mine, încât ar fi greu ca să-l mai egaleze ceva sau undeva. Acolo nenea Grig mi-a pus poezia lui pe brațe și i-am preluat sensul și iubirea de neam. Acolo publicul m-a răsfățat mereu, iar Eugen Doga, Nicolae Dabija și mulți alți maeștri în artă m-au răsfățat cu prietenia lor. Am străbătut toate drumurile, în lung și-n lat, și-am încercat ca arta mea să fie adresată și lor, pentru că, indiferent de reguli, politică și vremi, în esență, sunt una, două lacrimi gemene. Și-acum, muzica mea, tot ce fac în plan artistic din acest punct de vedere, este realizat, ca producție, în Basarabia, la fel ca și concertele mele mari de Sala Palatului, care au echipe exclusiv din Basarabia, pentru că acolo oamenii sunt mai serioși și mai implicați. Orchestrele mari alături de care am cântat vin tot de peste Prut.

E greu să cuprind în câteva fraze ce-nseamnă frații moldoveni și acele locuri pentru mine. Cred pe undeva că sunt totul. Acolo e acasă și anii aceștia au făcut să fie așa, pentru că am adunat atâtea bucurii și reușite, încât e greu și complicat să nu-mi fie mereu dor și să nu fiu una cu locul care m-a făcut, de foarte multe ori, un om împlinit! Plus că eu n-am simțit niciodată granițele-n suflet… de la Bălți la Cahul, până la Chișinău și alte orașe mari, sufletul meu bate pentru Moldova!

Cred că frații moldoveni găsesc simțămintele mele în cântecele dedicate lor. Cred că ei știu că suntem una și că limba aceasta română, dulce și de doine horă, așa cum spunea nea Grig Vieru, ne poate aduce mai aproape. Cred că frații moldoveni iubesc muzica și arta și vor înțelege întotdeauna că cea mai frumoasă lecție pe care o pot primi este chiar dragostea de țara lor, care deși încercată în nerepetate rânduri, a supraviețuit! Sunt cu sufletul alături de basarabenii mei dragi!

PS News: Un mesaj pentru români

Fuego: Dragi români, hai să fim mai buni și să arătăm că ne pasă, hai să arătăm tuturor că putem învăța ceva din ce trăim în prezent! Hai să nu ne mai lovim la orice pas, dacă lăsăm ura la o parte, dacă introducem bunul simț în viețile noastre și nu ne mai agățăm de fantasme, preconcepții și păreri care de care mai prostești. Peste o vreme, toate vor trece, iar rănile acestea vor fi greu de suportat dacă suntem de unii singuri. Viața nu e altceva decât o continuă provocare, mereu, astfel că e bine să o parcurgem la comun, cu ajutorul celor de lângă noi, mai altruiști, mai buni și mai înțelegători! Ce spuneți, vreți să fim, măcar o dată, după multă vreme, mai uniți?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *