Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că Guvernul intenționează să meargă la Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) dacă Austria se va opune în continuare intrării României în spațiul Schengen. Guvernul așteaptă următoarele reuniuni ale Consiliului Justiției și Afacerilor Interne (JAI) pentru a vedea decizia Austriei.
Victor Negrescu, europarlamentar PSD și consilierul premierului, a declarat, într-un interviu pentru PS News, că atacarea Austriei la CJUE, în cazul unui alt veto al politicienilor austrieci, ar fi o „cale câștigătoare” și România ar putea să-și facă dreptate în UE. Europarlamentarul a precizat că Guvernul mizează, în acest moment, pe o rezolvare pe cale diplomatică și politică, iar cauza la Curtea de Justiție a UE va fi deschisă abia după reuniunile Consiliului JAI din octombrie și decembrie.
Victor Negrescu a precizat că există deja un precedent și România ar urma să fie reprezentată, la CJUE, de Ministerul Afacerilor Externe. În același timp, europarlamentarul PSD va prezenta un raport, în Parlamentul European, prin care le va cere statelor membre să-și justifice juridic veto-ul dat în diferite cauze, iar în lipsa unei justificări temeinice, veto-ul să fie considerat invalid. Aceasta ar putea fi o schimbare importantă pentru Uniunea Europeană, dacă va fi integrată în tratate, și ar putea ajuta inclusiv România.
PS News: Ce șanse are România împotriva Austriei la Curtea de Justiție a Uniunii Europene?
Victor Negrescu: În primul rând, trebuie să spunem că acest atac la Curtea de Justiție a Uniunii Europene poate fi realizat, sau va realizat, doar în contextul în care s-ar epuiza toate soluțiile politice și diplomatice. Mai întâi trebuie să vedem ce se întâmpla la următoarele reuniuni ale Consiliului Justiției și Afacerilor Interne, există reuniuni și îîn octombrie, și în decembrie. În cazul în care Austria se va opune în continuare, atunci putem explora și această alternativă.
În al doilea rând, este un mecanism european care a mai fost folosit de statele membre, dar chiar și de către instituțiile europene. De exemplu, în contextul pandemiei, Parlamentul European a atacat a CJUE faptul că anumite state nu respectau prevederile Schengen. La momentul respectiv, Parlamentul European a câștigat în instanță și a reușit să impună legislația europeană statelor membre care nu respectau dreptul de liberă circulație prevăzut de spațiul Schengen. Deci există un precedent.
În eventualitatea în care România va urma această cale eu cred că este o cale câștigătoare. Într-adevăr, este mai rapid să mergem pe calea diplomatică, de aceea așteptăm mai întâi aceste demersuri politice. La CJUE, un demers inițiat de un stat membru, susținut de instituțiile europene cum ar fi ideal, merge destul de rapid.
PS News: Ce minister ar reprezenta România la CJUE?
Victor Negrescu: Ministerul Afacerilor Externe are un subsecretar de stat care ocupă funcția de agent guvernamental responsabil pe aceste elemente legate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene. Există o echipă acolo, la MAE, și ar urma să desfășoare aceste demersuri din punct de vedere legal.
Însă recomandarea pe care o fac specialiștii este că tot timpul, pe lângă expertiza publică, este bine să implici cât mai mulți experți. Experți independenți, experți ai instituțiilor europene în astfel de demersuri, în așa fel încât să poți să susții cazul până la capăt. Un astfel de demers ar face referire, în mod special, la decizia Consiliului și faptul că decizia Consiliului contravine recomandările CE și contravine tratatelor. Sunt mai multe aspecte care ar putea să fie atacate, din nou – ar putea, vreau să fiu foarte precis, pentru că lucrurile nu sunt finalizate. Se poate ataca faptul că veto-ul aplicat nu corespunde prevederilor legale și tratatelor. Se poate ataca faptul că nu avem o decizie clară, o întârziere de 12 ani pe un anumit mecanism european. Și putem să atacăm și pe zona de drepturi cetățenești. Cetățenii români să aibă acces la libera circulație, mai ales că acest lucru este prevăzut în tratatul de aderare.
În paralel cu acest proces, săptămâna viitoare voi prezenta în Comisia de Afaceri Constituționale, din Parlamentul European, raportul meu pe care l-am inițiat, prin care ne propunem să obligăm statele să justifice veto-ul și atunci când un veto nu este justificat temeinic, din punct de vedere juridic, atunci acesta să devină invalid. Eu cred că va ajuta acest demers. Avem o primă prezentare la Comisia de Afaceri Constituționale, urmând ca până la finalul anului să fie aprobat respectivul raport. El va ajuta la toate demersurile pe care noi le facem. Până acum nimeni nu s-a gândit că veto-ul trebuie să fie clarificat juridic și îl clarificăm noi în această comisie, care este specializată tocmai pe interpretarea tratatelor.
PS News: Premierul Marcel Ciolacu a declarat că pierderile suferite de România, din cauza deciziei Austriei, ar fi 2% din PIB. Cum au fost calculate și ce presupun aceste pierderi?
Victor Negrescu: Sunt foarte multe analize făcute în ceea ce înseamnă potențialul pierdut de România ca urmare a faptului că nu a intrat în spațiul Schengen. Dacă ne uităm la Croația, spre exemplu, beneficiază de un boost economic generat de aderarea la spațiul Schengen. Așa se întâmplă în cazul tuturor statelor care intră în zona de liberă circulație. De exemplu, o evaluare arată că România pierde undeva la 200 de milioane de euro pe lună. Și avem o altă evaluare făcută de transportatorii români care spun că doar transportatorii pierd 2 miliarde de euro pe an. Este evident că vorbim de sume colosale, consistente și în sensul acesta specialiștii au evocat deseori faptul că România, dacă intra în spațiul Schengen, putea să aibă o creștere care mergea spre 2% din PIB.
Autor
-
Marius Constantin, editorialist PS News. Marius Constantin are o experiență de 8 ani în presă, consultanță politică și marketing, în România și Italia.
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News