Interzicerea centralelor de apartament va afecta puternic România

Sursa foto: X

Românii vor fi puternic loviți de noile reguli europene privind eliminarea centralelor termice pe gaze, petrol și păcură până în 2040, în toate statele membre, se arată într-o analiză a Asociației Energia Inteligentă.

Parlamentul European a votat marți un pachet legislativ privind reducerea consumului de energie și a emisiilor de gaze cu efect de seră din sectorul clădirilor, iar printre prevederi se află interzicerea centralelor de apartament din 2040. Pachetul legislativ afectează România mai ales în condițiile în care se află în plină dezvoltare a rețelelor de distribuție, prin programul Anghel Saligni.

Asociația Energia Inteligentă solicită autorităților să se folosească de toate mijloacele pentru a obține o derogare în ceea ce privește amânarea interzicerii centralelor termice în România cel puțin până în anul 2050, scrie Hotnews.ro. Autoritățile de la Bruxelles vor să reducem consumul de gaze, noi în creștem Politica de încălzire viitoare a imobilelor din România are la bază Programul Anghel Saligni – dezvoltarea rețelelor de distribuție gaze și Programul de Exploatare a Gazelor din Marea Neagră.

Aceste programe urmează să atingă maximul lor în preajma anilor 2030 – 2035, adică atunci când România a ales să voteze în Parlamentul European, interzicerea utilizării gazelor, remarcă Asociația Energia Inteligentă. Aceasta susține că celelalte țări europene au o justificare în a alege interzicerea utilizării gazelor, accesul acestora la gaze fiind tot mai limitat pe măsură ce timpul va trece și resursele de gaze vor fi tot mai puține.

Însă nu este și cazul României care tocmai investește câteva miliarde de euro în exploatarea gazelor din Marea Neagră și încă niște sute de milioane în dezvoltarea rețelelor de transport și distribuție gaze.

Autoritățile de la Bruxelles fac presiuni din toate direcțiile pentru reducerea consumului de gaze. Consiliul miniștrilor energiei din statele UE a ajuns pe 4 martie la un acord politic cu privire la o recomandare de a continua reducerea voluntară a cererii de gaze.

Mai exact, statele membre sunt încurajate să-și reducă în continuare consumul de gaze până la 31 martie 2025, cu cel puțin 15% față de consumul mediu de gaze din perioada 1 aprilie 2017 – 31 martie 2022. Europa se află deja pe un trend de scădere, măsură luată după invadarea Ucrainei de către Rusia.

Din august 2022, când ne aflam în plină criză energetică, și până în decembrie 2023, UE și-a redus consumul de gaze cu 19%.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: