Skip to content
Politică

I-a întins Iohannis o capcană lui Ponta?

Candidatul la președinție al ACL, Klaus Iohannis, a refuzat categoric cele patru dezbateri tv propuse de Victor Ponta, spunând că, în schimb, o acceptă  pe cea propusă de Universitatea de Vest din Timișoara, care ar reprezenta un ”teren neutru”.

Conform informațiilor apărute în presa locală din Timiș, Universitatea din Timișoara se pare că ar fi o afacere de familie. De asemenea, această instituție universitară este, conform realitatea.net, în categoria facultăților de evitat. Programele de studii  ale Universității de Vest au fost notate în 2012 cu calificativul E, adică de neîncredere.

Potrivit celor de la ancheteonline.ro, Marilen Pirtea, rectorul acestei universități ar fi nepot al lui Vasile Blaga. Așadar, ”terenul neutru” al lui Iohannis pentru o dezbatere cu șeful PSD pare mai degrabă o capcană întinsă lui Ponta.

Reamintim faptul că prezidențiabilul ACL, Klaus Iohannis a refuzat cele patru dezbateri propuse de premier, cel puțin doua dintre acestea fiind organizate la televiziuni pe care Iohannis le putea acuza de orice, dar nu pentru că nu îl promovează și ar fi de partea sa.

5 comentarii la “I-a întins Iohannis o capcană lui Ponta?

  1. In orasul in care casele remarcabile din centrul civic si nu numai au ajuns pe mana tiganilor, ca o afacere de familie (politica) a primarului Robu si a predecesorilor lui, ce mai conteaza o universitate ???

  2. PONTA ESTE UN TRADATOR!
    Nu duce idealurile romanilor spre inalte culmi ale progresului si civilizatiei comuniste.A votat cu dreapta. Ia masuri de dreapta- reducerea CAS, neimpozitarea venitului reinvestit, reducerea TVA, etc. Este un comunist cu fata liberala. TRADARE!

    NU MAI VREAU GUVERNARE „ROSIE”!
    VREAU DEMISIA LUI PONTA SI SA IASA DE LA GUVERNARE!
    Ca presedinte va trebui sa-si dea demisia si sa lase guvernul liberalilor. Daca nu castiga alegerile va ramane premier! NUUUUUU!!!!

    VREAU CA PONTA SA TERMINE CARIERA POLITICA!
    Presedintele trebuie sa iasa din partid si sa nu mai faca politica. Dupa unu ..doua mandate, nu va mai fi o voce importanta in politica. Vezi Iliescu, Constantinescu si in curand Basescu.

    PONTA! ESTI TERMINAT! Pun stampila pe tine!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *