Skip to content
Externe

Intrarea NATO în conflictul din Ucraina ar putea declanșa al Treilea Război Mondial, avertizează președintele Consiliul European

romaniatv.net

Intrarea NATO în conflictul din Ucraina ar putea declanșa cel de-al treilea război mondial, a declarat luni președintele Consiliului European, Charles Michel.

Președintele Consiliului European, Charles Michel, a subliniat că Uniunea Europeană face tot posibilul pentru a nu agrava conflictul. ”Facem tot posibilul pentru a nu agrava conflictul. Rusia este o putere nucleară și suntem foarte conștienți că, dacă acest conflict se va transforma într-un conflict al NATO împotriva Rusiei, atunci vom avea al treilea război mondial”, a spus Michel, într-un interviu pentru ziarul spaniol El Pais, citat de antena 3.

”Sunt în contact constant cu președintele Ucrainei Volodimir Zelenski. Este adevărat că și-a dorit mai mult, dar extinderea Uniunii Europene este o problemă sensibilă, asupra căreia nu toate țările europene au aceeași părere”, a adăugat oficialul.

„Ar trebui să luăm în considerare și țările cu care procesul de aderare a început deja. Trebuie să ne sprijinim partenerii care se uită către lumea liberă”, a subliniat președintele Consiliului European.

Rusia a invadat Ucraina la data de 24 februarie. Conflictul dintre două țări pare departe de final, negocierile de până acum nu au adus niciun rezultat.

Occidentul a condamnat acțiunile Rusiei și a impus sancțiuni drastice Moscovei și oligarhilor săi. În același timp, Uniunea Europeană și NATO încearcă să ajute Ucraina din punct de vedere militar și umanitar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *