Administrația Trump discută o posibilă amânare a programului Visa Waiver în cazul României, au declarat pentru G4Media.ro multiple surse diplomatice.
Nu este clar dacă discuția are legătură cu politica generală a noii administrații privind migrația sau cu anularea alegerilor prezidențiale din România, scrie G4Media.ro. Ar fi vorba de o amânare de două luni din motive de natură tehnică.
Informația a fost confirmată, într-un răspuns oficial pentru HotNews, de Departamentul pentru Securitate Internă al SUA
După apariția acestei informații, Ministerul de Externe a transmis că Ambasada României la Washington se află într-un dialog activ cu autoritățile americane, în contact direct cu Departamentul pentru Securitate internă (DHS), care este mandatat să implementeze accederea României în Programul Visa Waiver al SUA.
„Nu există în acest moment nicio comunicare oficială privind modificarea datei avute în vedere pentru actualizare sistemului de autorizare a călătoriilor – ESTA. România consideră Programul Visa Waiver ca fiind un parteneriat de securitate și avem convingerea ca operationalizarea acestuia va contribui la securitatea frontierelor si la combaterea migratiei ilegale”, a precizat MAE printr-un comunicat de presă.
Președintele interimar Ilie Bolojan a spus joi seară, la finalul reuniunii Consiliului European că, atunci când am ieșit de la ședință, colegii l-au informat despre această chestiune.
„În afară de precizările făcute de Ministerul de Externe nu am alte chestiuni de comentat”,a spus președintele interimar.
Bolojan a adăugat că, în perioada următoare, până la finalul acestei luni, „vom avea o comunicare comună a celor implicați, în așa fel încât să se arate data de la care se va intra, practic, în vigoare”.
Pe 10 ianuarie, încă sub administrația Biden, Departamentul pentru Securitate Internă a SUA a anunțat că românii vor putea merge în Statele Unite în scop turistic sau de afaceri fără a mai avea nevoie de viză începând cu 31 martie.
“Astăzi, secretarul pentru Securitate Internă Alejandro N. Mayorkas, în consultare cu secretarul de stat Antony J. Blinken, a desemnat România ca țară participantă la Programul Visa Waiver (VWP). Colaborarea și schimbul de informații din centrul VWP vor spori semnificativ interesele de securitate ale Statelor Unite, pe lângă încurajarea călătoriilor și comerțului legitim între cele două națiuni”, a anunțat, atunci, Departamentul pentru Securitate Internă.
România a depus „un efort semnificativ” la nivelul întregului guvern pentru a îndeplini toate cerințele programului, inclusiv încheierea de parteneriate cu Statele Unite pentru a împărtăși informații despre terorism și infracțiuni grave cu agențiile de aplicare a legii și de securitate din SUA și pentru a îmbunătăți controlul persoanelor care călătoresc în și prin România, se mai arată în comunicat.
Aplicația online și aplicația mobilă ESTA (Electronic System for Travel Authorization) ar trebui să fie actualizate în jurul datei de 31 martie 2025, pentru a permite majorității cetățenilor României să solicite să călătorească în Statele Unite în cadrul programului Visa Waiver în scopuri turistice sau de afaceri pentru o perioadă de până la 90 de zile.
„Mă aștept ca programul să potențeze relația noastră, dând un impuls legăturilor economice în creștere, încurajând mai multe investiții în ambele direcții. În acest context, este important de menționat, încă o dată, că Statele Unite au urcat, anul trecut, de pe locul cinci, pe lista celor mai mari investitori străini în România, pe locul al patrulea. Având în vedere vestea de astăzi, mă aștept să continuăm această creștere”, a declarat, în ianuarie, ambasadoarea Kathleen Kavalec, în cadrul unei ceremonii organizate la Palatul Victoriei.
„Românii pot profita acum, mai ușor, de oferte de călătorie last-minute în SUA – de exemplu, de sărbători, pentru concerte, spectacole și evenimente sportive.Acest program va facilita, de asemenea, călătoriile pentru celebrări importante ale vieții cu prietenii și cei dragi din Statele Unite, cum ar fi nașteri, botezuri, absolviri și nunți”, a mai spus ea.
Autor
-
Redactor-șef PS News, coordonează echipa de jurnaliști ai PS News din 2017. Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News