Intrarea României în Schengen mai așteaptă

În pofida eforturilor făcute de autoritățile de la București, aderarea României la spaţiul Schengen se amână din nou. Prioritate a României în 2011, 2012 și 2013, subiectul aderării nu mai este acum pe agenda publică, potrivit RFI.

După amânarea de acum un an, când miniștrii de interne din Uniunea Europeană, reuniți în consiliul Justiție și Afaceri Interne (JAI), au făcut acest anunţ, premierul Victor Ponta a declarat că «de-acum înainte intrarea în Schengen nu va mai fi primul punct de discuții dintre România și partenerii europeni».

Şi, chiar dacă oficial nu s-a mai vorbit despre Schengen, românii au continuat totuşi demersurile. La o întâlnire cu Victor Ponta în iunie, noul premier francez, Manuel Valls, i-a dat de înțeles că o deschidere parțială a ușilor e posibilă în octombrie, cu ocazia următorului Consiliu JAI.

Franța este una dintre țările care s-au opus în ultimii ani aderării României la Schengen, opoziția începând în timpul președintelui de dreaptă, Nicolas Sarkozy. Stânga franceză, care îl criticase pe Sarkozy pentru acțiunile sale împotriva României, nu și-a schimbat însă prea mult poziția pe Schengen, fiind confruntată cu progresul semnificativ al extremei-drepte, care îi reproșa «laxismul» în controlul circulației persoanelor.

Săptămâna viitoare, pe 9 octombrie are însă loc următorul consiliu JAI, iar lucrurile vor fi clare după întâlnirea COREPER, de pe 2 octombrie. Astfel, dacă după această reuniune pregătitoare, la care participă ambasadorii statelor UE, punctul România-Schengen va figura pe ordinea de zi a a consiliului JAI, atunci există șanse ca aderarea cu frontierele aeriene să se producă rapid, pe 26 octombrie. Dacă nu, înseamnă o amânare de cel puțin șase luni.

Cel mai probabil va fi încă o amânare, în bună măsură şi din pricina alegerilor prezidenţiale, unele state membre având temeri că o decizie pozitivă pe 9 octombrie va fi utilizată în lupta politică.

Pentru aderarea la spaţiul Schengen, România a acceptat mai multe compromisuri, cum ar fi, de pildă, aderarea, într-o prima etapă, numai cu frontierele aeriene și maritime.

Ruperea tandemului cu Bulgaria, țară cu probleme mai mari decât România în ceea ce priveşte corupţia, reprezintă, de asemenea, un obstacol. Multe țări europene, în primul rând Olanda, au legat aderarea la Schengen de rapoarte pozitive în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare pe Justiție. Or, în timp ce în România justiția face progrese, în Bulgaria e mai curând vorba despre regres.
Şi, mai mult, pentru ca decuplarea să poată fi făcută, ar trebui să există însă concluzie a Consiliului JAI, care să stipuleze că Sofia și Bucureștiul merg de-acum pe drumuri separate, au declarat pentru RFI surse europene.

Legat de aderarea doar cu frontierele aeriene există şi un obstacol de ordin juridic. Astfel, trebuie anunţată data la care se vor deschide frontierele terestre (în mod normal, aderarea cu frontierele terestre ar trebui să aibă loc la șase luni după cea cu frontierele aeriene). Ori nici Franța, nici Olanda, nici Germania și, mai nou, nici Finlanda, nu vor să treacă o dată fixă pentru aderarea cu frontierele terestre, pentru a-și lăsa un spațiu de manevră în fața unor opinii publice din ce mai puțin tolerante.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL