Inundații violente în Chișinău.Apele au năvălit pe străzi și au luat oamenii pe sus.Imagini șocante din R.Moldova

Sursa foto: stiri.md

Ciclonul Boris, care a făcut ravagii în Europa de Centrală și de Est, a provocat inundații violente în Chișinău. Apele învolburate au năvălit pe străzile capitalei R.Moldova și au luat pe sus oamenii. Imaginile distribuite pe rețelele sociale arată două femei luate de viitură pe o stradă din centrul orașului, fiind la un pas de o tragedie. 

Alin Borcea, jurnalist Digi24: Acest clip a fost filmat de un locuitor al Chișinăului. S-a distribuit intens pe social media în R.Moldova. Vedem două femei luate de o viitură chiar pe o stradă din centrul Chișinăului, iar apa le-a dus până când s-au lovit de o mașină. Deci ele s-au oprit într-o mașină care stătea la semafor. A fost la un pas de tragedie pentru că vehiculele puteau să meargă și ele puteau să ajungă sub roți.

Ne dăm seama cât de mult a plouat la Chișinău. Vedem pe străzile capitalei moldovene, adevărate șiroaie. Practic s-au transformat apele în râuri. Femeile acestea au fost salvate de un trecător pentru că nu au putut să se ridice din cauza forței cu care apa curgea pe străzile din capitala moldoveană. Situația de acolo va deveni din ce în ce mai rea în orele următoare. Primăria Chișinău deja a atenționat locuitorii că urmează și mai multe ploi.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: