Skip to content
Locale Satu Mare

Învățătoare reținută de poliție după ce a pulverizat spray lacrimogen asupra a doi copii de clasă pregătitoare

https://www.igj.ro

Profesoara  Luminița F., în vârstă de 43 de ani din municipiul Satu Mare a fost arestată preventiv pentru 24 de ore după ce a atacat doi copii, în vârstă de șase ani, cu spray lacrimogen.

În cursul zilei de miercuri, 11 septembrie, un cadru didactic a atacat cu spray lacrimogen doi elevi de la clasa pregătitoare pe motiv că ar fi fost agresată! Elevii au fost preluați imediat de conducerea școlii și duși la dispensarul medical din localitate, după care au fost transferați la Camera de Gardă a Spitalului din Tășnad, unde se află în afara oricărui pericol, potrivit informațiilor PresaSM.

Profesoara a fost reținută inițial de către polițiștii Postului Comunal de Poliție Santău, după ce au fost sesizați de către un cadru didactic, după care cazul a fost preluat de către polițiștii din cadrul Secției Poliției Rurale Tășnad, care au dispus reținerea profesoarei pentru 24 de ore. Cazul este cercetat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei.

Conducerea Inspectoratului Județean Școlar Satu Mare a deschis o anchetă în acest caz. Inspectorul general școlar, Călin Durla a precizat că îi va desface contractul de muncă, motivând că: „ nu poți să invoci legitima apărare în fața unor copii de șase ani. Dacă erau copii de liceu am mai fi înțeles. Îi vom desface contractul de muncă, indiferent ce spune procuratura”.

Directorul școlii , Ciprian Balog  menționa în cauză, „Ceea ce vă pot spune e că nu a știut să gestioneze situația. S-a întâmplat în timpul orei de curs, când am fost anunțat de o colegă că doamna învățătoare a dat cu spray în clasă. Doamna e suplinitor calificat, a participat la concursul județean și a fost repartizată vineri, e suplinitor calificat. E primul contact al nostru, ca școală, cu această doamnă. Atunci când am văzut-o, a avut un comportament normal. I-am prezentat clasa, copiii, chiar în prima zi le-a adus surprize copiilor. La începutul anului școlar copiii sunt mai energici, probabil asta a determinat-o să facă ceeea ce a făcut. Ea a greșit. Un cadru didactic nu trebuie să aibă asupra sa arme albe”.

Întrebată dacă avea aviz psihologic pentru a putea preda, purtătoarea de cuvânt a ISJ a spus că „ avea documentul de apt pentru a fi încadrat în învățământ”.

Cu toate că femeia deține toate avizele medicale, se pare că se va cere o contraexpertiză, existând suspiciuni că acele ștampile au fost ”din pix” de către medici.

„Cadrul didactic are toate actele medicale în regulă, cu parafă de la medicii specialiști. A trecut un examen, cu nota șapte. Nu știm ce s-a întâmplat cu exactitate acolo, dar este greu de crezut că niște copii de șase ani te pot agresa fizic. Se va face o anchetă foarte serioasă. Probabil că organele judiciare ar putea cere și o contraexpertiză medicală”, susțin surse avizate  pentru PresaSM.

„ Poliția cercetează cazul, iar clasa a fost preluată de un alt cadru didactic. Elevii sunt în afara oricărui pericol, li s-a acordat ajutor medical”, a precizat purtătoarea de cuvânt a ISJ.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *