Skip to content
București

Invazie de țânțari în București! Firea a început războiul cu firma care făcea dezinsecția

jurnalul.ro

A început o adevărată invazie de țânțari în București! Primarul general Gabriel Firea a început războiul cu firma care făcea dezinsecția.

Primăria Capitalei face publică o scrisoare transmisă de către edilul general Gabriela Firea companiei responsabile cu dezinsecţia în Bucureşti, prin care îşi exprimă nemulţumirea pentru modul defectuos de aplicare a ultimului tratament de combatere a ţânţarilor, atrăgând atenţia că societatea nu şi-a îndeplinit obligaţiile asumate prin contractul aflat în derulare. Firea mai spune că în ultima perioadă Primăria Capitalei şi primăriile de sector au primit numeroase sesizări scrise, apeluri telefonice, cât şi mesaje pe reţelele de socializare, cu privire la prezenţa masivă a ţânţarilor şi la disconfortul pe care aceştia îl creează cetăţenilor din diverse zone ale oraşului, relatează News.ro.

Municipalitatea spune că Firea a transmis miercuri o scrisoare de nemulţumire firmei SC Coral Impex SRL, cea care este responsabilă de aplicarea tratamentelor de combatere a ţânţarilor în toate parcurile şi aliniamentele stradale din Capitală, prin care atrage atenţia că societatea nu şi-a îndeplinit în integralitate obligaţiile asumate prin contractul aflat în derulare.

„​Deşi, conform documentaţiei aferente contractului, aveţi obligativitatea menţinerii limitei de confort  pentru cetăţeni, prin atingerea unui nivel scăzut al existenţei populaţiei de ţânţari, în ultima perioadă, sesizările primite de la locuitorii municipiului Bucureşti demonstrează exact contrariul. ​Astfel, în ultima perioadă, la nivelul Primăriei Municipiului Bucureşti şi al Primăriilor de Sector, s-au primit numeroase sesizări scrise, apeluri telefonice, cât şi mesaje pe reţelele de socializare, cu privire la prezenţa masivă a ţânţarilor şi disconfortul pe care aceştia îl creează cetăţenilor din diverse zone ale oraşului. În exprimarea nemulţumirii, avem în vedere şi condiţiile meteo nefavorabile de la începutul acestei luni şi până în jurul datei de 11.07.2018, dar nu putem să nu ţinem cont de faptul că, în calitate de operator al serviciului, aveţi obligativitatea de a identifica toate zonele problemă de pe raza oraşului, care trebuie evaluate si tratate cu prioritate pentru a preîntâmpina, astfel, dezvoltarea necontrolată a populaţiilor de ţânţari”, susține Gabriela Firea în scrisoarea trimisă firmei care se ocupă cu dezinsecţia în Capitală.

2 comentarii la “Invazie de țânțari în București! Firea a început războiul cu firma care făcea dezinsecția

  1. Mi se pare mie sau te ‘ncurca rau firma CORAL doamna primar ?! Nu este in FIREA dumitale sa faci contracte fara sa jecmanesti bugetul si inteleg de ce esti revoltata. Vezi ca ratele “ otravite” si-au revenit si au inceput sa vorbeasca vrute si nevrute! Se pare ca un ratoi lucra ca martor sub acoperire si vazand cum ti s-a intins gatul dupa bani ca la o lebada , a inceput sa vomite substantele de la fima FITODEP VIRIDANA SRL .Mai nasol e ca stie si limba turca si are carnet de conducere pentru……autobuze! Ce jumuleala o iasa din penele voastre de mafioti…..! Cred ca se vor umple o duzina de perne pentru zestrea care ti-a cam lipsit cand te-ai maritat in mod VOLUNTAR(I) cu MAFIA!

  2. Doamna FIREA,va urmaresc cu mare atentie si admiratie campania de imagine si comunicarile publice! Totusi,este oare posibil ca cele peste 20 de firme ale primariei sa nu le fi infiintat pentru economisirea si mai buna gestionare a banilor publici si serviciilor , ci doar sa furati ca talharii !?!Eu cred ca faceti valuri ca sa atrageti atentia de la faptul ca faceti pi…..in apa in care va scaldati pe banii nostrii !Intreb si eu in mod geometric, ca GOGU RETORICUL : stimata doamna PRIMAR ,fosta viitoare PRESEDINTA , cat va credeti voi de destepti si cat ne credeti pe noi de prosti ?!? Vreti sa inlocuiti “STATUL PARALEL” cu “STATUL PERPENDICULAR” ? Nu credeti ca intinzand compasul cu atata aroganta si nerusinare s-ar putea sa ramaneti in “echer” sau chiar in “SPAGAT” ,ca poate va place mai mult !?
    Doamna primar ma adresez dumneavoastra si cunoscatorilor cu deratizarea din jur ! Acum o luna erati foarte suparata pe ucigasii de rate,dar vad ca va mai trecut, cand ati vazut ca betivii responsabili cu diversiunea au incurcat parcurile si au lasat buletinele la locul….genocidului !In alta ordine de idei ,ne emotioneaza grija dv. pentru noi cetatenii capitalei insa dupa ce a cam iesit vanzoleala cu felul cum ati incheiat un contract de cinci milioane de euro cu o firma FITODEP VIRIDANA SRL din TURNU-MAGURELE ,infiintata peste noapte,fara angajati,bonitate,experienta minima sau dotari si autorizari,nu am remarcat preocupari ale dv. de a lamuri acele aspecte foarte ciudate care miros puternic a coruptie pura nu doar a …abuz in serviciu ! Ati iesit public si ne-ati linistit ca firma respectiva a incasat doar 1 milion si ceva de euro,ca si cand ar fi nimic ! Acum va intreb,in BUCURESTI ce operatiuni de dezinsectie,dezinfectie sau deratizare face firma WASVAL SRL a lui NITA CONSTANTIN insolventa in prezent ?!Incaseaza cumva circa 1 milion de euro cu acceptul dv.de la primaria lui DAN TUDORACHE ? Pai acesata nu este firma caruia PRIMARIA GENERALA ii platea pentru nimic 1,5 milioane de euro pe timpul lui OPRESCU ?! Oamenii simpli pot fi pacaliti si manipulati o perioada cu prefacatorii si sloganuri care prind,dar cand vor intelege intrebarile de mai sus si vor cere raspunsuri la aceste intrebari ,chiar si cei care va sprijina acum neconditionat vor fi lamuriti de ceea ce sunteti si ce faceti in realitate !Cu toata dragostea,in present aveti un parcurs politic foarte asemanator dar nu sunteti nici mai desteapta ,nici mai frumoasa si nici mai ….prudenta decat ELENA UDREA !!Viitorul credeti ca ……va fi mai bun Un sfat prietenesc :scoate-l bre la pensie pe nea FANE VASII ca in loc sa dea cu pliciu comunitar dupa tantari cum i-ai poruncit ,da dupa muste si…..macane ca o rata ……otravita cu vodka !!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *