Skip to content
Politică

INVESTIGAȚIE: Oamenii lui Florin Pandele și ai Gabrielei Firea căpușează spitalul ”Obregia”

Ziuaveche.ro

O investigație publicată marți, 25 iulie, de jurnalistul Cătălin Tolontan relevă că noul manager de la spitalul ”Obregia”, provenit din primăria Voluntari, susține că nu și-a declarat veniturile familiei ”pentru că unele sunt confidențiale”.

Cătălin Tolontan scrie, pe blogul Tolo.ro, că Andrian Țîbîrnă, actualul manager al spitalului, nu a condus niciun spital și nu a ocupat vreun post de medic la un spital public, ci doar posturi de colaborator sporadic.

În analiza sa, jurnalistul dezvăluie că odată cu numirea lui Țîbîrnă la spitalul de psihiatrie ”Alexandru Obregia”, la lucrările de deservire a acestei unități medicale a revenit firma Bi Euromconstruct, prezentă în raporturile Curții de Conturi cu supraevaluări și lucrări fictive. De asemenea, noile lucrările de care se ocupă firma în cauză ar costa spitalul cu 30% mai mult față de estimările conducerii spitalului.

Potrivit informațiilor relevate în investigația lui Cătălin Tolontan, Adrian Țîbîrnă ar fi lucrat în trecut la Direcția de Sănătate a Primăriei Voluntari, oraș condus de Florin Pandele, soțul primarului general al Capitalei, Gabriela Firea. La începutul lunii iulie, Spitalul ”Obregia” a publicat un anunț referitor la ”servicii de întreținere și reparație tehnică”, potrivit sursei citate. Costul lucrărilor, estimat de către conducerea spitalului, ar fi fost de 272.000 de lei pentru 3 luni. La atribuirea contractului, costul lucrărilor pentru întreaga perioadă solicitată crește la 354.000 de lei, cu aproape 80.000 de lei mai mult decât estimarea instituției spitalicești. Firma care a câștigat contractul este Bi Euromconstruct, cu o istorie problematică a desfășurării de lucrări pentru spitalul ”Obregia”.

Jurnalistul Cătălin Tolontan înaintează, în analiza sa, ipoteza unei legături între atribuirea repetată a contractului pentru respectiva firmă și expertul în achiziții de la spitalul ”Obregia”, Antoaneta-Stanca Costache, despre care investigația dezvăluie că în trecut a lucrat în funcții similare la câteva instituții aflate în subordinea Primăriei București.

 

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *