Skip to content
Internațional

Investiţie de peste 700 de milioane de euro a unei companii sud-coreene în Ungaria

news.ro

O companie sud-coreeană realizează în oraşul maghiar Nyíregyháza cea mai mare investiţie din acest an în Ungaria, în valoare de aproximativ 290 de miliarde de forinţi (727 milioane de euro), în noua fabrică urmând să fie produsă o folie separatoare folosită la bateriile autovehiculelor electrice, a anunţat ministrul ungar de externe şi al comerţului exterior, Péter Szijjártó, vineri, la Budapesta, conform MTI.

Potrivit comunicatului Ministerului de Externe de la Budapesta, atunci când a anunţat investiţia W-Scope, şeful diplomaţiei ungare a relatat că unitatea din Ungaria este prima fabrică pe care compania o deschide în Europa, care înseamnă crearea a 1200 de noi locuri de muncă şi o producţie anuală de 1,2 miliarde de metri pătraţi de folie separatoare.

Fără îndoială că astăzi industria auto reprezintă deja pilonul economiei maghiare, a spus ministrul de externe în discursul susţinut. Politicianul a subliniat că în timp ce, în 2010, valoarea producţiei din acest sector a fost de 3600 de miliarde de forinţi, în 2021 a ajuns la 9400 de miliarde de forinţi, iar evoluîia continuă să fie una ascendentă, întrucât în primele patru luni ale anului curent s-a ajuns deja la 3500 de miliarde de forinţi, ceea ce reprezintă un record.

Iar cel care câştigă investiţiile în industria maşinilor electrice câştigă viitorul şi poate pune bazele creşterii economice viitoare”, a subliniat Szijjártó. Una dintre destinaţiile preferate pentru investiţiile marilor companii internaţionale care dictează ritmul revoluţiei auto globale este Ungaria, care a devenit o mare putere atât în producţia, cât şi în exportul bateriilor electrice, a explicat oficialul, potrivit news.ro.

Péter Szijjártó a spus că Ungaria deţine a treia cea mai mare capacitate de producţie de baterii electrice din lume – după China şi Statele Unite ale Americii. În plus, se înregistrează o creştere: în prezent vorbim despre 50 de gigawaţi oră pe an, iar în 2025 vom ajunge la 150 de gigawaţi oră, a specificat politicianul. În exportul de baterii electrice, Ungaria se află pe locul cinci în clasamentul mondial, a mai relatat ministrul.

Szijjártó a menţionat, de asemenea, că “ritmul din această industrie este dictat dinspre est”, iar unul dintre principalele rezultate ale strategiei de deschidere spre est a Ungariei este acela că întreprinderile din est consideră Ungaria o destinaţie populară de investiţii atunci când se gândesc la a investi în Europa. Potrivit ministrului, sunt şanse mari ca şi anul acesta, ca majoritatea investiţiilor să sosească în ţară din Coreea de Sud, aşa cum s-a întâmplat în 2019 şi 2021.

În final, ministrul a subliniat că astăzi, companiile sud-coreene reprezintă a patra cea mai mare comunitate de investitori din Ungaria, ceea ce demonstrează că fiecare dintre investiţii atrage după sine unele noi.

Péter Szijjártó a adăugat că anul trecut, valoarea schimburilor comerciale dintre cele două ţări a atins un nou record: printr-o creştere de 9% s-a apropiat de suma de 5 miliarde de dolari, şi este clar că şi Ungaria realizează un profit uriaş în urma existenţei acestei reţele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *