Investiții record în guvernarea lui Marcel Ciolacu: +70% în primul trimestru din 2024

Investițiile sunt prioritatea Guvernului condus de Marcel Ciolacu și în 2024, după ce anul trecut investițiile au fost motorul creșterii economice a României. În primul trimestru al acestui an, sumele alocate investițiilor au înregistrat o creștere semnificativă, ajungând la 22,50 miliarde lei, cu mult mai mari față de aceeași perioadă a anului precedent.

„Avem cel mai mare volum de investiții alocat din fonduri naționale și europene pentru acest an. Execuția cheltuielilor pentru investiții a înregistrat o creștere semnificativă în primul trimestru, cu 70% mai mare față de aceeași perioadă a anului trecut”, a declarat premierul Marcel Ciolacu, după o ședință de lucru cu miniștri responsabili pe zona investițiilor.

Totodată, prim-ministrul Marcel Ciolacu a anunțat menținerea ritmului alert al investițiilor pentru finalizarea proiectelor majore anul acesta.
Investițiile vor continua în domenii esențiale precum infrastructura de transport, medicală, educațională, sectorul energiei și digitalizare, pentru a răspunde nevoilor cetățenilor. Totodată, Guvernul va acorda o atenție deosebită eficientizării utilizării resurselor disponibile.

Guvernul a alocat fonduri record pentru Ministerul Transporturilor, cu aproape 30% mai mult față de anul trecut. În 2023 au fost inaugurați
aproximativ 80 km de drum de mare viteză cu care s-a atins pragul de 1.000 km de autostrăzi și drumuri express de pe teritoriul României. Anul acesta urmează să se inaugureze alți 180 km de drum de mare viteză, poate cele mai așteptate fiind loturile din Autostrada A7, de la Ploiești la Focșani, dar și drumul Express Galați-Brăila.

În anul 2023 România a avut investițiile de aproximativ 190 miliarde de lei, în creștere cu 16,6%, comparativ cu anul 2022, conform Institutului Național de Statistică. Totodată, anul trecut a fost primul an când am avut creștere economică bazată pe investiții, cu o alocare de 12% din PIB. Ajutor de stat de la Comisia Europeană pentru TAROM Comisia Europeană a aprobat planurile Guvernului României de a acorda transportatorului aerian național deținut de stat, TAROM, un ajutor de restructurare în valoare de până la 95,3 milioane euro. Această măsură va permite companiei să își restabilească viabilitatea pe termen lung, reducând în același timp la minimum denaturările concurenței.

”Am obținut acceptul Comisiei Europene pentru a sprijini TAROM cu aproape 100 de milioane de euro! Este un brand național în care eu voi continua să cred! Cu acești bani, vrem să construim o companie modernă și eficientă, complet digitalizată și adaptată unei piețe în care concurența este mai dură ca oricând. În următorii doi ani, TAROM poate redeveni un transportator aerian capabil să-și susțină dezvoltarea prin propriile performanțe economice. Ca premier, este datoria mea să susțin o companie națională românească de tradiție. Fiindcă pentru mine și colegii mei din PSD, TAROM înseamnă simplu: Călătorește românește!”,a scris Marcel Ciolacu pe Facebook, după anunțul Comisiei Europene.

Cu acești bani, TAROM va putea reînnoi flota de aeronave; va putea optimiza destinațiile și politicile comerciale, dar va putea aplica și unele soluții pentru eficientizarea activităților de mentenanță a aeronavelor sau va putea digitaliza compania.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: