Investițiile din programul „Anghel Saligny”, eșalonate pe trei ani. Deciziile Coaliției de guvernare

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Liderii Coaliției s-au reunit pentru prima dată după întâlnirea cu președintele Nicușor Dan la Palatul Cotroceni, în cadrul căreia șeful statului le-a cerut să înceteze atacurile politice și să continue reformele asumate.

Deși modificările privind administrația locală au fost amânate, discuțiile s-au concentrat pe finanțarea proiectelor prin PNRR și programul „Anghel Saligny”, o temă care a stârnit nemulțumiri în rândul primarilor.

În cadrul ședinței, Coaliția a decis, la propunerea ministrului Dezvoltării, ca programul „Anghel Saligny” să beneficieze de alocări multianuale până în 2028. Măsura vizează crearea unui mecanism de finanțare mai predictibil, astfel încât autoritățile locale și constructorii să cunoască din timp bugetele disponibile pentru fiecare an, potrivit Digi24

Concret, proiectele aflate în derulare vor putea fi eșalonate pe următorii trei ani, cu sume fixe alocate anual, anunțate în prealabil. De asemenea, la următoarea rectificare bugetară, facturile restante depuse până la începutul verii ar urma să fie achitate.

În cadrul întâlnirii lidelilor Coaliției nu s-a luat în discuție și subiectul tăierilor bugetare la nivel local.

Totodată, a fost luat în discuție și subiectul alegerilor.

PSD a amenințat cu ruperea coalitiei, dacă PNL și USR tot insistă să organizeze alegeri în noiembrie, au dezvăluit, pentru „Adevărul”, surse din Coaliție. PNL și USR au insistat că alegerile din București nu sunt trecute în protocolul Coaliției și au spus că nu înțeleg atitudinea și opoziția PSD.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: