Noul guvern din Republica Moldova, condus de Dorin Recean, are planuri mari de dezvoltare și atragere de investiții, majoritatea cu implicarea directă sau cu sprijinul României. Invitat la „Puterea Știrilor”, ambasadorul R.Moldova la București, Victor Chirilă, a declarat că, în primul rând, este nevoie de o „armonizare a normelor, a regulamentelor, pentru că facilitează interacțiunea dintre comunitățile noastre de afaceri, facilitează și exportul spre Republica Moldova și din Republica Moldova spre România”. El a mai spus că președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, a promis că „din acel miliard de metri cubi de gaze care va fi importat din Azerbaidjan” va beneficia și R.Moldova.
„Ne dorim foarte mult să integrăm piețele noastre de capital astfel încât investitorii, sau mai bine spus companiile din Republica Moldova, să poată accesa capital din România pentru dezvoltarea noastră economică. Ne dorim, de asemenea, și cred că se va materializa pe parcursul acestui an și o investiție majoră în sectorul nostru energetic dinspre România. Extrem de important este să ne conectăm rețelele noastre electrice și acest lucru a fost accentuat foarte bine de actuala criză energetică.
Urmează să construim în următorii 2 ani o linie de înaltă tensiune între Bălți și Suceava și acest lucru va permite să importăm energie electrică direct din România, nu prin Ucraina și nu prin regiunea Transnistreană, cum se face acum. România deja a aplicat pentru a obține finanțare de la UE prin cadrul instrumentului Conectarea Europei, e un instrument financiar nou, lansat în contextul acestui război și Republica Moldova de asemenea are anumite surse disponibile pe care le va redirecționa spre acest proiect. Mai sunt și altele, dar repet, facilitarea comerțului, integrarea prețurilor în piețele de capital, energetice sunt punctele cheie”, a spus Victor Chirilă la „Puterea Știrilor”.
Ambasadorul R.Moldova la București a precizat că, în timpul vizitei sale în România, premierul Dorin Recean a avut o întâlnire la Camera de Comerț Româno-Germană, iar „spre surprinderea noastră, practic majoritatea din cei care au fost prezenți, și au fost peste 20 de companii germane la acea reuniune, și-au exprimat intenția de a veni în Republica Moldova să inițieze proiecte investiționale”.
Decizia „pripită” a WizzAir a provocat „întristare” la Chișinău
Victor Chirilă a adăugat că decizia „pripită” a WizzAir de a se retrage din R.Moldova a provocat „întristare” la Chișinău, pentru că s-a transmis „un mesaj prost pentru eventualii investitori și alți parteneri externi”.
„Ne întristează că WizzAir a luat o decizie pripită de a pleca din Republica Moldova făcând referire la contextul de securitate, ceea ce nu este adevărat. Suntem conștienți de faptul că anumite forțe interne și externe încearcă să creeze un fond mediatic nepropice pentru Republica Moldova, neprietenesc pentru Republica Moldova, dar realitățile din Republica Moldova și zona Transnistria pe care le urmărim foarte bine ne spun că nu există riscuri de a fi atacați, iar autoritățile și instituțiile își fac treaba. Nu au avut motive și ne-au făcut un mare deserviciu pentru că trimite un mesaj prost pentru eventuali investitori și alți parteneri externi”, a afirmat ambasadorul.
Promisiunea lui Ciolacu pentru R.Moldova
Victor Chirilă a mai precizat că, în acest moment, „contextul de securitate este destul de periculos, de fragil și de plin de riscuri” pentru R.Moldova.
„De aceea e important să ne consolidăm interior, să menținem stabilitatea instituțiilor, să dezvoltăm capacitățile de securitate și apărare care să ne facă, dacă nu imuni totalmente, în măsură să răspundem eficient la aceste provocări și aceasta implică evident și dezvoltarea capacităților de asigurarea securității cibernetice și de combaterea amenințărilor hibrid.
De asemenea, în acest context extrem de complicat se impune să continuăm cu proiectele de dezvoltare infrastructurală care să ne conecteze tot mai strâns cu România și, prin România, cu Uniunea Europeană, să consolidăm securitatea noastră energetică prin acele interconectări despre care am vorbit, Suceava, linia de înaltă tensiune de la Suceava, de asemenea Isaccea, Vulcănești, Chișinău, să ne asigurăm de asemenea cu noi contracte de procurare a gazelor naturale din surse alternative și în special din România.
Se duc discuții actualmente și cu Romgaz și cu OMV, dar recent domnul Marcel Ciolacu ne-a anunțat că din acel miliard de metri cubi de gaze care va fi importat din Azerbaidjan vom beneficia și noi. Deci securitatea energetică este un domeniu strategic pentru că de aici, acest domeniu are consecințe pentru celelalte și pentru securitate economică, și pentru capacitatea noastră de a avea o politică externă și externă mult mai sigură, mult mai autonomă, mult mai bună la provocările și șantajele din exterior, deci securitatea energetică este un, dacă reușim să consolidăm vom reuși să schimbăm realitățile din Republica Moldova pentru mult timp”, a completat ambasadorul R.Moldova la București, Victor Chirilă.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News