Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România s-au redus la 6,1 miliarde de euro în primele 10 luni ale acestui an, de la 9,5 miliarde de euro în perioada ianuarie – octombrie 2022, potrivit datelor Băncii Naţionale a României, citate de Agerpres.
„Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au însumat 6,148 miliarde de euro (comparativ cu 9,529 miliarde de euro în perioada ianuarie – octombrie 2022), din care participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat valoarea netă de 6,078 miliarde de euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă de 70 milioane euro”, se spune în comunicatul BNR.
Numărul firmelor cu capital străin nou înfiinţate în România a scăzut cu 5,3%, în primele zece luni ale acestui an, comparativ cu perioada similară din 2022, la 5.850 de unităţi, conform datelor centralizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).
Cele 5.850 de societăţi noi aveau un capital social subscris în sumă totală de 120,927 milioane de dolari, în creştere de aproape 3,5 ori faţă de capitalul subscris al firmelor înmatriculate în perioada ianuarie-septembrie 2022, de 35,06 milioane de dolari.
În octombrie 2023, au fost înmatriculate 608 societăţi noi cu participare străină la capitalul social. În funcţie de domeniile de activitate, cele mai multe înmatriculări au fost înregistrate în comerţul cu ridicata şi amănuntul, repararea auto şi moto (30,92%), activităţi profesionale, administrative, ştiinţifice şi tehnice (21,38% din total) şi transport, depozitare şi comunicaţii (13,16%).
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News