Ioan Ghișe dezvăluie motivele pentru care a trecut de partea lui Tăriceanu

Fostul senator al PNL, Ioan Ghișe, s-a alăturat vineri, în mod oficial, lui Călin Popescu Tăriceanu, precizând că îl va ajuta pe actualul șef al Senatului în această campanie prezidențială.

„Sunt senator independent, dar il sustin total pe domnul Calin Popescu Tariceanu in campania electorala pentru alegerile prezidentiale”, a precizat Ghișe vineri, la o întâlnire a PLR de la Brașov.

”Exista doua aspecte care dovedesc acest lucru.

Cel negativ…discutam de aspectul delicat, jenant al Partidului National Liberal: domnul Iohanis este in situatia jocului alba-neagra… este sau nu este candidat. Si asta din cauza celor doua probleme juridice pe care le are.

Daca ne referim la aspectul pozitiv, dl Tariceanu este singurul candidat care are toate trasaturile necesare unui presedinte.

De-a lungul timpului a dovedit principialitate, faptul ca nu este corupt, este unul dintre putinii care nu au dosare, echilibru, si nu il ultimul rand, in timpul mandatului de prim-ministru, ne-a facut cinste ca reprezentare pe plan international.

Pe scurt, domnul Calin Popescu Tariceanu este o certitudine, in timp ce dl Iohannis este o improvizatie”, a explicat Ioan Ghișe, în fața membrilor PLR Brașov.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL