Skip to content
Politică

Ioan Oltean, Crinuţa Dumitrean şi Sergiu Diacomatu, trimişi în judecată în dosarul ANRP 4

Deputatul Ioan Oltean a fost trimis în judecată de prorcurorii antiorupţie care au finalizat ancheta într-un alt dosar ANRP, acesta privind retrocedarea unui teren din Piteşti.

Vă prezentăm comunicatul DNA, remis redacției PSnews:

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de Combatere a Corupției au dispus trimiterea în judecată a inculpaților:

DUMITREAN CRINUȚA NICOLETA, la data faptei președinte al Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților (A.N.R.P.) și al Comisiei Centrale de Despăgubiri, cercetată sub control judiciar cu privire la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,

DIACOMATU SERGIU IONUŢ, la data faptei vicepreşedinte al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (A.N.R.P), cercetat sub control judiciar cu privire la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,

TEODORESCU CĂTĂLIN FLORIN, la data faptei vicepreşedinte al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (A.N.R.P.), actualmente deputat în Parlamentul României, cercetat sub control judiciar cu privire la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
BACIU REMUS VIRGIL, la data faptei membru în aceeași comisie, în prezent aflat în stare detenție, pentru executarea unei pedepse privative de libertate, cu privire la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,

CONSTANTINOVICI RODICA și ALEXANDRU LĂCRĂMIOARA, membre în aceeași comisie, cercetate sub control judiciar cu privire la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,

MARKO ATILLA GABOR, la data faptei membru în aceeași comisie, cercetat în lipsă cu privire la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,

ROTARU MIHAI, om de afaceri, beneficiar al despăgubirii, cercetat sub control judiciar cu privire la săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
NEGURICI SERGIU, la data faptei evaluator A.N.E.V.A.R., cercetat sub control judiciar cu privire la săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
OLTEAN IOAN, deputat în Parlamentul României la data faptelor și în prezent, cu privire la săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

La data de 27 noiembrie 2009, inculpatul Rotaru Mihai a cumpărat contra sumei de 750.000 euro drepturile litigioase pe care o persoană le deținea asupra unui teren în suprafaţă de 61.857 mp, situat în municipiul Piteşti, județul Argeș. Persoana respectivă a vândut aceste drepturi după ce, timp de 8 ani nu reușise să obțină proprietățile revendicate, ceea ce condusese și la inițierea unui proces în instanță.
După doar câteva luni, la data de 17 iunie 2010, inculpații Dumitrean Crinuța Nicoleta, Diacomatu Sergiu Ionuţ, Teodorescu Cătălin Florin, Marko Atilla Gabor, Baciu Remus Virgil, Constantinovici Rodica și Alexandru Lăcrămioara, în calitățile menționate mai sus, prin exercitarea abuzivă a atribuţiunilor de serviciu, cu încălcarea prevederilor legale, au aprobat în regim de urgență raportul de evaluare prin care un terenul respectiv a fost evaluat la 108.932.000 lei, sumă acordată drept despăgubire inculpatului Rotaru Mihai.
De precizat este faptul că, membrii comisiei cunoşteau în mod cert că inculpatul Rotaru Mihai nu îndeplinea cerinţele de soluţionare în regim de urgenţă a dosarului de despăgubire, acesta din urmă nefiind o persoană în vârstă şi nu avea probleme de sănătate.
Membrii comisiei au fost sprijiniți în demersul lor infracțional și de inculpatul Oltean Ioan, care avea relații cointeresate cu cesionarul Rotaru Mihai și cu președinta A.N.R.P Dumitrean Nicoleta Crinuţa. Acest lucru s-a realizat prin inducerea, faţă de membrii Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, a convingerii că aceştia ar putea să îşi piardă această funcţie, fiind de notorietate faptul că erau numiţi politic.
Terenul în cauză a fost supraevaluat cu suma de 98.780.835 lei (de 10 ori față de prețul real), ceea ce reprezintă un prejudiciu în dauna bugetului de stat, concomitent cu obținerea unor avantaje patrimoniale în același cuantum pentru persoana beneficiară a drepturilor litigioase.
În dosarul de despăgubire respectiv, inculpatul Negurici Sergiu, expert evaluator, a întocmit un raport de evaluare ce contravine Standardelor Internaționale de Evaluare, prin folosirea unor comparabile neconforme.
În aceste condiţii, deşi inculpatul Negurici Sergiu avea obligaţia să explice, dar mai ales să ofere o evaluare în care să pună în aplicare în mod corect metodele şi tehnicile prevăzute de standardele internaţionale de evaluare, expres menţionate în procedura ce trebuia urmată pentru acordarea despăgubirilor şi deci să compare terenuri similare, a transmis explicaţii nerelevante, inapte să lămurească observaţia Direcţiei pentru Contencios şi pentru Coordonarea Secretariatului Comisiei Centrale şi a păstrat aceeaşi valoare.
Raportul astfel întocmit a fost aprobat de membrii comisiei, deşi rezulta supraevaluarea vădită efectuată de evaluatorul Negurici Sergiu, împrejurare care impunea retrimiterea pentru reevaluare.

Ministerul Finanţelor Publice a comunicat faptul că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 98.780.835 lei.

În cauză, s-a dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra mai multor părți sociale și acțiuni deținute la diverse firme, de către inculpații:

– Rotaru Mihai -1.144.746 părți sociale și acțiuni,
– Teodorescu Cătălin Florin – 100 părți sociale,
– Negurici Sergiu – 10 părți sociale,
– Diacomatu Sergiu Ionuț – 10 părți sociale,
– Alexandru Lăcrămioara – 1.038 părți sociale,
– Marko Attila Gabor – 14 părți sociale,
De asemenea, procurorii anticorupție au instituit măsura asiguratorie a sechestrului asupra mai multor imobile ce aparțin inculpaților.

Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, se arată în comunicat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *