Mai poate fi anulat primul tur al alegerilor prezidențiale? Ce spune constituționalistul Ioan Stanomir

Curtea Constituțională a României are depuse, joi, mai multe solicitări de suspendare a turului doi al alegerilor prezidențiale. Politologul Ioan Stanomir, într-o intervenție pentru PS NEWS, analizează care sunt șansele de reușită ale unui asemenea demers.

„Așa se întâmplă când mediocritatea conduce țară. Mediocritatea poate fi acceptabilă cât timpurile sunt normale. Doar că mediocritatea și incompetența domnesc în momente de criză. Situația este cea pe care o vedem acum.

Este foarte important că s-au declasificat rapoartele supuse atenție CSAT, pentru că se vede de fapt ce se află în spatele domnului Călin Georgescu. E foarte bine că discutăm despre problema democrației și a apărării ei, dar s-ar fi putut purta aceste discuții mult mai devreme, pentru că acum timpul se scurge și noi putem să fim în fața a două situații la fel de delicate.

Anularea turului doi și, practic, reorganizarea alegerilor de la zero, eventual fără Călin Georgescu sau un al doilea tur cu Elena Lasconi și Marcel Ciolacu. Ar fi bizar, iertați-mă, să schimbi ordinea podimului.

Și mai există a doua posibilitate – invalidarea domnului Călin Georgescu în cazul în care ar fi ales președinte al României”, a explicat Ioan Stanomir.

Politologul mai subliniază că CCR ar fi bine să acționeze înainte de vot și nu după exprimarea lui.

„În ambele situații, Tribunalul Constituțional ar interveni după rezultatul alegerilor, invalidându-le. Ar putea fi o catastrofă pentru România, pentru că atunci Călin Georgescu, dacă este ales, s-ar putea prezenta ca un președinte legitim, deposedat de drepturi. Și atunci, alte state, precum Federația Rusă, ar putea să se folosească de această vulnerabilitate pentru a lovi, susținând de fapt că președintele declarat învingător nu este președintele adevărat al României. Ca atare, dacă Tribunalul Constituținal dorește să facă ceva, acum e momentul, nu după vot, ci înainte de vot”, a conchis Stanomir.

Autor

  • Cu o experiență de peste 20 ani în presă, Dana Musceleanu vine în redacția PS News după aproape 4 ani ca editor coordonator la site-ul Antena 3 și alti 3,5 ani ca senior editor la site-ul B1 TV. Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, a debutat pe clasicul print, iar apoi a făcut pasul spre online. "A scrie pentru mine e sinonim cu a fi. Mă bucur să îmi să îmi continui aventura jurnalistică într-un mod cât mai eficient, până nu preiau roboții tot business-ul. :)"

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: