Skip to content
Politică

Ioana Constantin (PMP) cere Parlamentului să reia proiectele de lege privind impozitarea și eliminarea pensiilor speciale: E vremea pentru echitate în sistemul de pensii!

psnews.ro

Politicianul Ioana Constantin sugerează Parlamentului ca proiectele de lege privind impozitarea și eliminarea pensiilor speciale să fie reluate.

„Parlamentul să reia proiectele de lege privind impozitarea și eliminarea pensiilor speciale! În 2022, ne costă cca 12 miliarde lei.

Așa cum s-a putut în 2010, se poate și azi folosind aceleași 2 argumente în fața CCR:
(1) necesitatea reformării sistemului de pensii (asumată acum și prin PNRR);
(2) situația economico-financiară și presiunea pe buget (generate acum de criza din energie, război și pandemie).

Parlamentul să reia proiectele de lege, conform recomandărilor Curții Constituționale, având în vedere că în Parlament există o majoritate stabilă. CCR a spus numai despre pensiile magistraților că nu pot fi eliminate, nu și despre restul categoriilor de pensii. Aceste pensii speciale au fost stabilite prin o mulțime de legi speciale care trebuie modificate, dacă există voință politică reală. Chiar judecătorul CCR Daniel Morar spunea anul trecut ”Parlamentul poate să taie pensiile speciale, mai puțin pe cele ale magistraților. Este o decizie CCR – manual despre ce trebuie să facă”.

E un moment de criză, dar dincolo de impactul bugetar, vorbim și despre echitate în sistemul de pensii. Așa cum în 2010, guvernul Boc, sub mandatul Președintelui Băsescu, a reușit să treacă de CCR eliminarea pensiilor speciale (cu excepția celor pentru magistrați), așa ar putea și azi, dacă există voință, actuala putere să le elimine. În Parlamentul României a existat un singur proiect de lege care propunea eliminarea tuturor pensiilor speciale, cel al PMP, ignorat de toate partidele.

E vremea pentru echitate în sistemul de pensii!

Decizia CCR din 2010 arăta că: ”Pensiile speciale, nefiind un privilegiu, ci fiind instituite de către legiuitor în considerarea unui anumit statut special al categoriei profesionale respective, pot fi eliminate doar dacă există o rațiune suficient de puternică spre a duce în final la diminuarea prestațiilor sociale ale statului sub forma pensiei. Or, în cazul de față, o atare rațiune este, așa cum rezultă din expunerea de motive a legii criticate, atât grava situație de criză economică și financiară cu care se confruntă statul (bugetul de stat și cel al asigurărilor sociale de stat), cât și necesitatea reformării sistemului de pensii, prin eliminarea inechităților din acest sistem“.

Aveți curaj: eliminați pensiile speciale, reformați în sfârșit sistemul de pensii! Poate de data aceasta, parlamentarii vor reuși să trimită la CCR legi constituționale.”, scrie Constantin pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *