Skip to content
Puterea Știrilor Video

Ioana Constantin (PMP) îi suspectează pe senatorii PSD-ALDE că au absentat voit de la votul pe Legea pensiilor: Nu au banii necesari

Secretarul general adjunct al PMP, Ioana Constantin, a declarat la emisiunea ”Puterea știrilor” că absența senatorilor PSD-ALDE de la votul pe Legea pensiilor, motiv pentru care actul normativ a picat, a fost un act voit și nu o întâmplare.

”La moțiunea de cenzură, care a fost cu doar o zi înainte (marți – n.r.), au fost prezenți. Chiar dacă n-au votat, au stat cuminți în bănci cum li s-a ordonat la CEx-ul doamnei Dăncilă.

Deci mă îndoiesc într-o singură zi au plecat toți senatorii PSD-ALDE în vacanță, mai ales că legea pensiilor este o lege importantă, atât pentru pensionari, cât și pentru PSD, care s-a tot lăudat cu ea”, a spus Ioana Constantin.

Secretarul general adjunct al PMP crede că absența senatorilor Puterii se la vot este legată de faptul că banii necesari pentru pensii nu mai există în buget.

”Eu aș lega absența lor de astăzi de faptul că nu există banii necesari pentru pensii. L-am ascultat și pe domnul Budăi (Marius-Constantin Budăi, ministrul Muncii – n.r.), iar el spunea că va face în așa fel încât ”să facă rost de bani”. Există două variante prin care pot face rost de bani, impozitează mai mult sau se împrumută iar.

Și mai e ceva. Ei vorbesc despre echitate în sistemul de pensii, dar nu poți ajunge la echitate dacă există aceste pensii speciale pentru care plătim 9 miliarde de lei în fiecare an”, a adăugat Ioana Constantin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *