Skip to content
Politică

Ioana Constantin (PMP): Vlad Voiculescu avea de gestionat niște crize, pe care nu le-a gestionat deloc cu competență. Nici USR, nici PLUS nu doresc să plece de la guvernare

psnews.ro
" "

Ioana Constantin, secretar general adjunct al PMP, a comentat miercuri, în cadrul emisiunii „Talk B1”, cu Irina Petraru, demiterea lui Vlad Voiculescu de la conducerea Ministerului Sănătății, afirmând că acesta ”nu a gestionat deloc cu competență” crizele apărute zilnic pe fondul pandemiei de coronavirus și că echipa sa nu a dat dovadă de o conduită instutuțională.

„În sănătate există o mafie, asta știm cu toții, la fel cum există în foarte multe domenii. Eu nu cred că Vlad Voiculescu a reușit să ajungă să se lupte cu mafia în aceste puține luni de când este ministrul, la fel cum nu cred că s-a apucat de vreo reformă pentru că această pandemie ne obligă, în fiecare zi, să gestionăm crize. Ca atare, eu nu cred că Vlad Voiculescu era în luptă cu vreo mafie, în acest moment, ci, pur și simplu, avea de gestionat niște crize, pe care nu le-a gestionat deloc cu competență.

" "
" "

În ceea ce privește echipa pe care o are în jurul domniei sale, nu s-a văzut o conduită instituțională”, a spus Ioana Constantin.

Din punctul său de vedere, în ciuda declarațiilor din spațiul public, cei de la USR-PLUS nu și-ar dori să iasă de la guvernare.

„Mandatul de ministru al Sănătății revine PLUS în continuare. Îmi vine greu să cred că va veni din altă zonă a alianței USR-PLUS, deși medicul Adrian Wiener este un bun manager, fost manager de spital, dar este de la USR. Mie mi s-ar părea o variantă bună, eu nu cred într-o variantă independentă, nu cred că este ce trebuie acum. Avem nevoie de o variantă asumată politic pentru că discutăm despre tot felul de măsuri, de restricții care trebuie asumate de cineva.

Eu cred că este o forțare absurdă în momentul ăsta plecarea de la guvernare. Nu. Nici USR, nici PLUS nu doresc să plece de la guvernare, în acest moment. Reproșează că nu s-au consultat pe demiterea domnului Vlad Voiculescu. În momentul în care Ministerul Sănătății, prin secretarul de stat publică tot felul de documente, fac tot felul de anunțuri, iau tot felul de măsuri fără să se consulte… cum se cheamă asta? Nu există conduită instituțională și răfuiala aceasta politică nu folosește nimănui. Sunt facțiuni și în PNL, sunt facțiuni și în USR-PLUS. Nu înțelege de ce și-au ales fix Ministerul Sănătății pentru această răfuială politică”, a mai spus Ioana Constantin.

" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *