Skip to content
Politică

Ioana Constantin (PMP): Voiculescu nu a înțeles nici azi ce funcție are. Poate-l sfătuiește vreunul din cei 20+ consilieri

psnews.ro

Ioana Constantin, secretar general adjunct al PMP, critică într-o postare pe Facebook modul în care ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, gestionează pandemia cu noul coronavirus mai mult prin postări pe reţelele sociale.

După ce a indus ideea că cifrele legate de COVID-19 au fost măsluite și a oferit muniție PSD, ministrul Vlad Voiculescu ne spune tot pe Facebook acum că de fapt ”nu e nimic dramatic în neregulă cu felul în care fusese calculat înainte”.

Voiculescu nu a înțeles nici azi ce funcție are și ce responsabilități uriașe aduce această funcție. E, totuși, ceva dramatic în neregulă cu modul în care Voiculescu își ”îndeplinește” mandatul de ministru într-un moment de criză sanitară care a sufocat sistemul nostru de sănătate jefuit și politizat.

Poate ar fi mai bine să lase Facebook-ul o vreme și să se ocupe de problemele din sistemul de sănătate. Cu măsuri concrete. Deși, n-ar fi nimic ”dramatic în neregulă” dacă ar demisiona. Poate-l sfătuiește vreunul din cei 20+ consilieri„, recomandă cu ironie Ioana Constantin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *