Ioana Mihăilă, la DNA în dosarul vaccinurilor

Sursa foto: Facebook/Ioana Mihaila

Fostul ministru al Sănătăţii Ioana Mihăilă s-a prezentat, vineri, la sediul DNA, unde procurorii îl vor anunţa că a fost pus sub acuzare pentru abuz în serviciu, în dosarul privind achiziţia de vaccinuri împotriva COVID-19, în care prejudiciul ar fi de peste 1 miliard de euro.

Dosarul vaccinurilor îi vizează şi pe fostul premier Florin Cîţu şi fostul ministru al Sănătăţii Vlad Voiculescu.

Potrivit DNA, la data de 17 iunie 2020, Comisia Europeană a lansat Strategia europeană privind accelerarea dezvoltării, fabricării şi distribuţiei vaccinurilor împotriva COVID-19 prin care propunea o abordare centralizată pentru achiziţia unor opţiuni viabile de vaccinuri şi care a presupus negocierea de către CE a unor acorduri de achiziţie anticipată cu producătorii în numele statelor membre.

Vaccinurile urmau să fie distribuite statelor membre UE în funcţie de numărul populaţiei, iar decizia cu privire la vaccinarea prioritară a anumitor categorii de populaţie revenea statelor membre, menţionează DNA.

Anchetatorii susţin că statele membre aveau posibilitatea să utilizeze, într-un termen de 5 zile de la notificare, o clauză de „opt-out”, astfel că nu erau obligate să suporte niciun fel de contribuţie pentru vaccinurile pe care decideau să nu le solicite.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL