Canotoarea Ioana Vrînceanu a afirmat, luni, în cadrul unui eveniment organizat la Ambasada Franței din București cu ocazia Sărbătorii Naționale a Sportului în Hexagon, că la Jocurile Olimpice de anul trecut de la Paris a trăit cel mai frumos moment al carierei sale, câștigând medalia de aur la 8 plus 1 și argintul la dublu rame feminin.
‘Pot să spun că la Paris mi-am îndeplinit unul dintre cele mai frumoase visuri, câștigând o medalie olimpică. Cred că a fost cel mai frumos moment din cariera mea sportivă. Cel mai frumos moment este să câștigi o medalie olimpică. Și senzațiile de acolo, de pe podium, din sat, nu se pot explica, sunt niște trăiri interioare foarte frumoase pe care cred că fiecare sportiv trebuie să le trăiască. Atmosfera a fost foarte plăcută și baza sportivă a fost foarte frumoasă, foarte bine organizată și competiția, și după aceea senzația pe podium au fost ceva de nedescris’, a declarat Ioana Vrînceanu.
Fosta înotătoare Camelia Potec, campioană olimpică la Atena 2004, a afirmat că Franța este ca a doua casă pentru ea, fiind locul unde a trăit timp de cinci ani.
‘Este o onoare pentru mine să mă întorc la cea de-a doua casă a mea, pe tărâm francez, pentru că Franța pentru mine este o a doua casă. Am trăit cinci ani în Franța ca sportivă de performanță, m-am antrenat în Franța, care are un loc aparte în sufletul meu și mă întorc de fiecare dată cu mare drag. Cel puțin o dată pe an încerc să mă întorc în Franța să mă încarc cu energie.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News