Iohannis a promulgat legea care plafonează dobânzile la creditele acordate de IFN-uri

Sursa foto: X

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a promulgat legea prin care sunt plafonate dobânzile anuale efective la instituţiile financiare nebancare (IFN-uri) urmând ca pentru creditele în derulare aceasta să se aplice la cerere. Totodată, apar noi limitări în ce priveşte recuperarea creanţelor.

În luna martie, Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege iniţiat de senatorul PSD, Daniel Cătălin Zamfir,  privind protecţia consumatorilor care se referă la plafonarea dobânzilor anuale efective la IFN-uri şi la limitarea creanţelor pe care le solicită recuperatorii.

Concret, dobânda anuală efectivă (DAE) la creditele ipotecare pentru investiţii imobiliare nu poate depăşi cu mai mult de 8 puncte procentuale dobânda la facilitatea de creditare practicată de BNR pe piaţa financiar-bancară internă, iar în cazul creditelor de consum, DAE nu poate depăşi cu mai mult de 27 de puncte procentuale dobânda la facilitatea de creditare practicată de BNR.

“De azi, niciun IFN nu mai poate executa casele oamenilor! Niciun roman care se imprumuta la un IFN nu va mai plati mai mult decat dublul sumei imprumutate, indiferent de suma si de perioda imprumutului! Nicio firma cesionara de creante-recuperatorii-nu va putea solicita de la un debitor mai mult decat valoarea creantei! ”, spune Daniel Cătălin Zamfir într-o postare pe platforma Facebook.

Legea urmează să se aplice pentru creditele ipotecare şi cele de consum acordate de IFN-uri, în valoare de până la 100.000 de lei.

Principalele prevederi ale actului normativ:

♦ În cazul creditelor de consum în valoare maximă de 5.000 lei, costul total al creditării nu poate depăşi 1% pe zi şi, concomitent, valoarea totală plătibilă de către consumator nu poate depăşi dublul valorii totale a creditului.

♦ În cazul creditelor de consum cu valoare cuprinsă între 5.001 lei şi 10.000 lei, costul total al creditării nu poate depăşi 0,8% pe zi şi, concomitent, valoarea totală plătibilă de către consumator nu poate depăşi dublul valorii totale a creditului.

Citește mai mult AICI

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: