Skip to content
Video

Iohannis, acuzat de blat cu PSD: Încearcă să ajungă la un compromis! EXCLUSIV

agerpres.roputerea.ro

Cea mai recentă ediție a interviurilor video PSnews.ro  l-a avut ca invitat pe deputatul Eugen Tomac, recent ales președinte al Partidului Mișcarea Populară (PMP).

Unul dintre subiectele discuției a fost acela al războiului dintre Iohannis și PSD generat de revocarea Laurei Codruța Kovesi. Referitor la acest subiect,  Tomac este de părere că Iohannis se află într-o situație delicată, spunând că decizia CCR l-a transformat pe președinte într-un „subordonat al ministrului Justiției”.

„Cred că președintele este pus, la ora actuală, într-o situație destul de delicată. Ca garant al Constituției ești pus în situația de a respecta orice decizie a Justiției. Pe de altă parte, decizia Curții care privește acest subiect mai produce o nenorocire și anume, îl transformă pe Președintele României într-un subordonat al ministrului Justiției, o chestiune care schimbă fundamental arhitectura instituției prezidențiale. Deci nu ține doar de <<o schimbă sau nu pe Kovesi>>, ci demersul pe care urmează să îl facă vizează o bună parte din tot ceea ce ține de independența Justiției. 

Nu poți să dai o decizie prin care să schimbi practic conținutul Constituției, pentru că în Constituție se spune foarte limpede că procurorii sunt sub autoritatea ministrului Justiției, nu în coordonare. Deci a fi în subordinea ministrului Justiției deja e un act care ține de imixtiune și toată această chestiune sunt convins că este intens abordată în aceste zile de delegația Comisiei de la Veneția care se află de mai multe zile la București”, a spus Tomac.

De asemenea, liderul PMP a afirmat că graba cu care Legile Justiției  au fost modificate arată că PSD-ALDE are o agendă foarte bine stabilită, fiind de părere că mișcarea președintelui cu privire la numirea lui Vlase la șefia SIE reprezintă un „blat între Cotroceni și PSD”.

„Toată această grabă cu care se modifică Legile Justiției și implicit Codul de Procedură Penală, arată că în sânul majorității există o agendă foarte bine stabilită. Eu îmi aduc aminte că și atunci când au fost modificate Codurile și celelalte legi, toate s-au desfășurat tot așa, pe principiul <<trebuie să le adoptăm cât mai rapid>> și au produs erori mari. Nu poate nimeni să-mi garanteze mie, cu toată această grabă, nu poate la rându-i produce erori, care până la urmă se pot regăsi în sentințe, lucruri care pun în dificultate viața oamenilor. Deci e o temă extrem de sensibilă și toată această grabă trezește o anumită furie în rândul populației, justificată. Și nu poate nimeni să mă convingă că nu stau lucrurile așa. Atât timp cât, repet, ieri, pur și simplu, am fost obligați ca în termen de câteva ore să votăm articole pe care, repet, nu aveai pur și simplu timp să le lecturezi, nu mai spun să le analizezi sau să le judeci cu luciditate în ceea ce privește efectul lor prin modificările care s-au produs. Sunt foarte multe chestiuni care rămân în continuare discutabile și îmi pare rău că pentru noi, ca națiune și în mod special în viața politică nu avem maturitatea necesară în a schimba lucrurile cu un anumit echilibru. Ne scăldăm dintr-o extremă în alta. Unii spun că nu e bine, alții spun că așa cum decid ei este bine. E nevoie, în situații limită, să existe un echilibru. Și acest echilibru trebuia să îl aibă președintele care, din păcate, este tot mai absent și este incapabil să miște lucrurile înainte. 

Faptul că a avut o mutare prin propunerea unui PSD-ist în fruntea Serviciului de Informații Externe, nu arată decât că încearcă să ajungă la un fel de blat între Cotroceni și PSD, lucru care arată niște limite pe care le are președintele la ora actuală”,  a spus Eugen Tomac.

În ceea ce privește o eventuală suspendare a președintelui Klaus Iohannis, deputatul PMP spune că acest lucru este puțin probabil, avertizând totodată că aparențele înșală, dovadă fiind numirea lui Vlase în contextul războiului din prezent cu PSD-ul.

Eu nu cred că președintele va fi suspendat. Dintr-un motiv foarte simplu: pentru că aparențele înșală. Pare că este într-un război continuu cu PSD-ul, faptul că le-a numit 3 premieri fără să clipească și mai mult decât atât, în plin scandal vine cu o propunere-surpriză și anume domnul Vlase director la Serviciul de Informații Externe, în condițiile în care această instituție nu are de peste un an de zile director, arată că încearcă în subteranele politicii să ajungă la o înțelegere”, a adăugat Eugen Tomac.

Întrebat care ar fi scopul unei asemenea înțelegeri, șeful PMP a afirmat că ar fi vorba despre un compromis în ceea ce privește demiterea Laurei Codrușa Kovesi de la șefia Direcției Naționale Anticorupție (DNA).

„Trag de timp, încearcă să ajungă la un compromis cu privire la demiterea doamnei Kovesi și mai multe teme care sunt arzătoare și care în mod clar, la ora actuală, este pus în situația de a lua decizii prin care trebuie să demonstreze dacă este șef al statului sau este un politician la fel ca și domnul Dragnea”,  a mai spus Tomac.

Puteți urmări secvența în clipul de mai jos, de la minutul 29:40 până la 35:30:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *