Skip to content
Politică

Iohannis, acuzat de ipocrizie: ”Este un liberal part-time”

Preşedintele PNL, Klaus Iohannis, a fost acuzat de ipocrizie în problema privind apartenenţa politică a primarilor, de către vicepreşedintele PSD Lia Olguţa Vasilescu, conform unui comunicat de presă remis redacţiei PSnews.ro.

Pe subiectul OUG privind apartenenţa politică a primarilor observ o uriaşă ipocrizie şi o falsă preocupare din partea ACL, în frunte cu prezidenţiabilul şi premierul din umbră ai acestei formaţiuni. Domniile lor ne trimit spre înţelepciunea latină, care ne spunea «Qvod licet Iovi, non licet bovis», adică ce îi este permis lui Jupiter din Sibiu, nu îi este permis oricărui alt primar din România! Le reamintesc celor din ACL, în frunte cu domnii Klaus Werner Iohannis şi Cătălin Predoiu, că prezidenţiabilul ACL se laudă astăzi în faţa românilor din postura de primar al Sibiului, ales local din partea Forumului Democrat al Germanilor din România. Le reamintesc, totodată, că acelaşi domn Iohannis şi-a dat demisia din funcţia de preşedinte FDGR şi s-a înscris în PNL, având acum funcţia de preşedinte PNL. Că dl. Iohannis continuă să fie şi membru simplu FDGR şi membru PNL este o cu totul altă problemă, pentru că ne arată în realitate că domnia sa, preşedintele PNL, este un «liberal» part-time”, spune Lia Olguţa Vasilescu, conform sursei citate.

Aceasta mai explică, totodată, că Iohannis se află exact în situaţia politică vizată de propunerea de Ordonanţă de Urgenţă a lui Liviu Dragnea: „Chiar dacă din punct de vedere legal domnul Iohannis nu pare a avea o problemă prin această migraţie, situaţia politică a domniei sale reflectă, moral, exact principiul susţinut de Liviu Dragnea în propunerea sa de OUG. Mai exact, orice ales local din România să aibă dreptul să aleagă partidul din care să facă parte, după ce PNL a trădat votul primit ca USL în 2012 şi a bătut palma cu PDL în teritoriu, dând astfel peste cap majorităţile votate de români în 2012. Eu înţeleg de la domnul Iohannis că se doreşte a fi un candidat serios la prezidenţiale. Domnia sa a ales să îşi dea demisia de la şefia FDGR şi să se înscrie în PNL. Nu înţeleg, prin urmare, de ce Klaus Werner Iohannis promovează, alături de toţi colegii domniei sale din ACL, atitudini publice ipocrite când vine vorba de o soluţie similară, care să clarifice apartenenţa politică a tuturor aleşilor locali din România”.

Lia Olguţa Vasilescu adaugă faptul cu OUG privind apartenenţa politică a aleşilor locali „le-ar da şi celorlalţi primari din România oportunitatea să aleagă, la fel cum a ales şi dl. Iohannis”: „Vor alege aleşii locali votaţi din partea USL să continue proiectele asumate în 2012 sau vor bate palma, aşa cum a făcut PNL, cu echipa lui Traian Băsescu şi a PDL? La câtă agitaţie a produs propunerea domnului Dragnea, rezultatul pare deja dinainte cunoscut: domnului Iohannis şi colegilor săi le este frică, pentru că ştiu că în teritoriu oamenii votaţi sub sigla USL le transmit tuturor că USL trăieşte!”, se mai arată în comunicat.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *