Iohannis atacă la CCR legea extinderii valabilității permisului B și pentru motociclete

klaus iohannis
Sursa foto: Inquam / George Calin

Preşedintele Klaus Iohannis a sesizat, miercuri, Curtea Constituţională privind legea pentru completarea art. 24¹ alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

Legea completeazăaceastă OUG în sensul extinderii valabilităţii permiselor de conducere eliberate pentru categoria B şi pentru motocicletele cu transmisie automată cu cilindree maximă de 125 cmc, cu puterea maximă de 11 kW şi cu un raport putere/greutate de cel mult 0,1 kW/kg, categoria A1. De asemenea, sunt instituite anumite condiţii pentru deţinătorii permiselor de categoria B care doresc să conducă şi motociclete de tipul celor anterior menţionate.

„Parlamentul a intervenit asupra condiţiei de a deţine de minium 3 ani permisul pentru categoria de vehicule B astfel încât acest tip de permis să poată fi utilizat şi pentru motocicletele cu transmisie automată cu cilindree maximă de 125 cmc, cu puterea maximă de 11 kW şi cu un raport putere/greutate de cel mult 0,1 kW/kg, categoria A1 şi a redus această perioadă la 2 ani. Astfel, deşi Parlamentul trebuia să îşi limiteze intervenţia la cadrul trasat de cererea de reexaminare a Preşedintelui, acesta a reconfigurat condiţiile în care deţinătorul unui permis pentru categoria de vehicule B ar putea utiliza permisul şi pentru motocicletele cu transmisie automată cu cilindree maximă de 125 cmc, excedând acestor limite şi a adoptat legea criticată cu încălcarea art. 77 alin. (2), prin raportare la art. 1 alin. (4) şi (5) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie”, argumentează şeful statului, în textul sesizării de neconstituţionalitate.

Totodată, Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, a menţinut sintagma „o experienţă de cel puţin (…)”, însă a redus cu un an durata menţionată, respectiv la cel puţin 2 ani.

„Noua redactare reflectă o concepţie legislativă diferită, care excedează sferei ideatice a dezbaterii pe care cererea de reexaminare ar fi trebuit să o declanşeze şi care ar fi trebuit să rămână circumscrisă clarificării aspectelor menţionate în conţinutul ei (modul în care se va face dovada absolvirii celor 10 ore de pregătire practică), nicidecum să determine schimbarea condiţiei privind durata deţinerii permiselor de conducere pentru categoria de vehicule B. În concluzie, soluţia legislativă rezultată în urma reexaminării are valoarea unei noi prevederi adoptate de Parlament, care denotă o nouă voinţă politică, exprimând o altă viziune decât cea cuprinsă în legea adoptată iniţial”, mai susţine preşedintele Iohannis.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: